[:md]

 

Noul Procuror General al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, este născut la 21 iunie 1975, în oraşulChişinău. A absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România, specializarea drept şi are licenţă de avocat pe care a obţinut-o în 2010. 

El a fost consultant principal in Direcția juridică a Aparatului Parlamentului (1995-2001). În perioada 2001-2005 — Director General al Aparatului Parlamentului Republicii Moldova, este consilier al Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova în probleme juridice şi relaţii cu organele de drept. 2005-2012 — expert independent, expert contractat de instituţii internaţionale (OSCE, CoE, UNDP, UE); jurist/coordonator de programe la Asociaţia Obştească ADEPT; – expert anticorupţie; – membru al Comisiei pentru reforma constituţională (2009-2010); – membru al Consiliului naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept (2011-2012);

Deține gradul superior de calificare în serviciul public – consilier de stat al Republicii Moldova de clasa I. 

ПОДЕЛИТЬСЯ