asde.jpg

[:md]

Președintele nou ales al Republicii Moldova Igor Dodon, comentează informația potrivit căreia ministrul Apărării, liberalul Anatol Șalaru, ar fi dat ordin ca în toate unitățile Armatei Naționale să fie scoase toate fotografiile oficialilor țării și să fie înlocuite cu personalități din „istoria și cultura românească”, relatează Actualități.md.

Noi înțelegem foarte bine gestul și aluziile lui Șalaru. Dacă el crede că mă atinge cumva cu asta, atunci greșește amarnic.

Însă am de făcut un scurt comentariu.

Unu. Eu personal sunt de acord ca în toate cabinetele oficialilor din Moldova să stea portretul lui Ștefan cel Mare, ca cea mai importantă figură istorică pentru poporul nostru. Noi avem istoria noastră și personalitățile noastre, nu cele românești.

Doi. Șalaru nu va sta mult în fotoliul de ministru, înconjurat de „personalități ale istoriei și culturii românești”. Pentru toate ilegalitățile sale, locul lui e la pușcărie. Iar acolo, pe peretele celulei, el va avea o singură fotografie a unui personaj român – Vlad Țepeș, cu țeapa în mînă. Aceea va fi o imagine potrivită într-un loc potrivit pentru domnul încă ministru Șalaru. Să aibă la ce medita.

Trei. Din cauza unor astfel de provocări ca ale unionistului Șalaru am avut și încă avem conflicte în societate, suntem dezbinați, am avut război fratricid pe Nistru.

Șalaru e o vuvuzelă a unionismului din Moldova. Una periculoasă, dar care nu are mult de făcut zgomot”, subliniază Igor Dodon.

Amintim că anterior, în cadrul unei emisiuni televizate noul președinte ales al RM Igor Dodon, a declarat că va face tot posibilul în calitate de șef al statului pentru ca așa “personaje precum Șalaru care încalcă flagrant Constituția RM” să plece din funcție cît mai curînd.

ПОДЕЛИТЬСЯ