Un avion s-a prăbușit în apropierea unui supermarket lîngă Lisabona, cel puțin 5 persoane decedate

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropierea unui supermarket dintr-o zonă rezidenţială aflată la periferia Lisabonei, au anunţat autorităţile, care au precizat că toate cele patru persoane aflate în aeronavă au decedat, relatează agenţia de ştiri Reuters citată de Mediafax.

Incidentul s-a soldat şi cu decesul şoferului camionului peste care s-a prăbuşit aparatul de zbor.

Avionul s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe un aeroport aflat în apropiere.

Informaţiile disponibile sugerează că avionul ar fi explodat în aer, iar epava acestuia s-ar fi prăbuşit în apropierea unui supermarket din localitatea Tires din componenţa oraşului Cascais, o suburbie în zona metropolitană a capitalei portugheze, aflată la aproximativ 30 de kilometri depărtare.

Se crede că la bordul avionului se aflau patru persoane, un pilot şi trei pasageri, relatează site-ul cotidianului Metro.

Mai multe vehicule au luat foc după ce rămăşiţele avionului s-a prăbuşit peste un camion care era folosit pentru aprovizionarea supermarketului, iar cel puţin o casă a luat foc în urma incidentului.

Nu există informaţii dacă în urma incidentului au mai fost rănite şi alte persoane.

Andre Fernandes, un purtător de cuvânt al serviciului de urgenţe local, a declarat că aeronava a decolat cu destinaţia Marsilia în Franţa. La bord se aflau trei cetăţeni francezi şi un pilot elveţian, relatează Reuters.

Pe lângă cei patru, incidentul s-a soldat şi cu decesul şoferului camionului peste care s-a prăbuşit aparatul de zbor, a mai precizat oficialul portughez.

Cauza producerii incidentului aviatic este momentan necunoscut. 

Article relative