[:md]
Președintele Republicii Moldova Igor Dodon, a transmis un mesaj de condoleanțe domnului János Áder, Președintele Republicii Ungaria în legătură cu tragicul accident care a avut loc în Italia în urma căruia peste 16 persoane printre care profesori și elevi unguri și-au pierdut viața, relatează Actualități.md.
"Cu profundă durere am aflat vestea despre tragicul accident de autocar care s-a petrecut în Italia, soldat cu pierderi de vieți omenești și numeroși răniți.
În aceste clipe de grea încercare pentru poporul ungar, în numele meu și al Republicii Moldova, permiteți-mi să exprim întreaga compasiune și solidaritate cu familiile îndoliate. Vă rog, Excelență, să le transmiteți condoleanțele noastre sincere.
De asemenea, gîndurile se îndreaptă și către cei răniți, dorindu-le recuperare grabnică", a scris Igor Dodon.