Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezentat bilanțul activității sale pentru perioada de 18 luni de mandat.

Aceste 18 luni de la intrarea mea în funcție au fost marcate de lupte instituționale și de blocaje maxime. Toți am fost martori ale acestor blocaje, în special ceea ce ține de instituția prezidențială. Anume din aceste considerente, Partidul Democrat a făcut tot posibilul să taie din competențele președintelui Republicii Moldova. Vor ei să accepte acest lucru sau nu, dar comparativ cu fostul președinte, pentru mandatul actualului președinte – au fost reduse unele competențe. În premieră, Parlamentul și Guvernul au încercat și subminat instituția prezidențială”, a precizat Dodon.

Prin urmare, Igor Dodon a comunicat și activitățile efectuate în acest timp.

Anume în aceste condiții, vreau să comunic ce mi-a reușit și ce nu mi-a reușit. Vreau să mă bazez pe 5 puncte. Ceea ce ține de politica internă, m-am bazat pe inițiative legislative. Astfel, am lansat peste 70 de inițiative, demersuri și propuneri. Ca și concluzie, nici o inițiativă a președintelui Republicii Moldova nu a fost susținută de Parlament și Guvern. Am avut un an jumătate de lupte cu cei care controlează majoritatea parlamentară”, a menționat el.

În același timp, Dodon, s-a referit la politica externă, dar și la reintegrarea țării.

La politica externă – aici, la fel, au fost încercări de blocaje. Marea majoritate a demersurilor președintelui țării către președinții de țări străine sunt blocate de Guvern. Au fost 27 de vizite și 17 întrevederi cu președinți de stat. Ceea ce ține de reintegrarea țării, am avut 3 întrevederi cu domnul Krasnoselski, un dialog destul de bun între Chișinău și Tiraspol”, a declarat Dodon.

Totodată, el a comunicat și alte acțiuni desfășurate în cele 18 luni de activitate.

Ceea ce ține de consolidarea statalității, cunoașteți că am pregătit filmul „Istoria Moldovei”, am ieșit cu inițiativa și va avea loc Festivalul Familiei. Cât ține de dialogul cu cetățenii, vreau să vă spun că, personal, în aceste 18 luni, am mers în peste 200 de localități din Republica Moldova și am discutat cu peste 18 mii de oameni. La fel, au primit suport peste 200 de grădinițe, am lansat și inițiative de construcții a complexelor sportive. Vreau să menționez – nu pe criterii politice. Totodată, am ajutat 10 mii de copii, care au mers în clasa I în 2017, iar peste 30 mii de bătrâni au fost ajutați cu ce am putut. Pentru toate aceste acțiuni, nu a fost cheltuit nici un leu din bugetul de stat. Eu unele surse vi le-am dat, dar nu pot da toate persoanele, sunt date cu caracter personal”, a vorbit Dodon.

El a vorbit și despre prioritățile sale pentru următoarele 6 luni.

În politica internă, poziția mea fermă – nu am de gând să mă dau presiunilor din partea Parlamentului și Guvernului. Miza mea este pe alegerile parlamentare. La fel, am de gând să reînregistrez toate inițiativele președintelui, care au fost refuzate de Parlament. În politica externă – restabilirea relațiilor integral cu Federația Rusă, relații bune și cu estul și cu vestul. Vizite preconizate: la 9 iulie, voi participa la inaugurarea în funcție a președintelui Turciei. Pe 13 iulie, sau 14 iulie, voi participa la încheierea campionatului mondial de fotbal, mă voi vedea și cu președintele Rusiei, iar în august, sau cel târziu în septembrie – să mă văd cu Krasnoselski”, a conchis el.

Prin urmare, Dodon a vorbit și despre posibilitatea de a participa la următoarele alegeri parlamentare.

Legislația nu-mi interzice de a candida la alegerile parlamentare. Dacă voi lua decizia, legislația îmi permite. Eu nu exclud că voi putea merge pe cap de listă a PSRM”, a precizat el.

DISTRIBUIȚI