Dorin Chirtoacă a fost urmărit de poliţie şi a fost supus să fie testat pentru alcoolemie. Incidentul a avut loc în momentul în care se deplasa din sectorul Ciocana spre sediul Primăriei. Cel puțin aceasta susține Chirtoacă pe o rețea de socializare, notează Actualități.md. 

Potrivit lui, cel puțin două mașini civile și două echipaje de poliție (Inspectoratul Național de Patrulare) dotați cu automat „Kalashnikov" au blocat automobilul său de serviciu cu scopul de a-l testa la alcoolemie.

„Am fost supus ca urmare a faptului, așa cum am aflat mai târziu, că între orele 19:00 și 20:00 m-am aflat în Piața Marii Adunări Naționale unde am urmărit o parte a filmului istoric „Ștefan cel Mare" și am consumat un pahar de bere”, a precizat sursa.

Edilul susține că este vorba de o înscenare și a comunicat că ceea ce se întâmplă este un abuz și a cerut imediat să fie supus testului de alcoolemie.

„S-a apropiat un echipaj INP, după care o persoană necunoscută, cu o cameră de luat vederi în mână aproape că urca pe capota mașinii, adresându-se ofensator și acuzându-mă că aș fi condus automobilul în stare de ebrietate. Am solcitat imediat să fiu supus testului de alcoolemie. Neavând alcooltest asupra sa, echipa INP a solicitat prin telefon/stație-radio să vină un alt echipaj cu alcooltest. Acesta a venit peste circa 10 minute, timp în care am fost supravegheat de poliție dar și de civilii agresivi".

Rezultatul alcooltestului a fost 0,00 mg/L, moment în care nimeni nu a avut nicio replică”, a declarat Chirtoacă, scrie unimedia.info.

DISTRIBUIȚI