TPA_8066484944.jpg

Fracțiunea Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal îl acuză de corupție și numeroase încălcări pe Mihai Moldovanu, șeful Direcției Sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, și solicită demisia acestuia.

Consilierul socialist, Eugenia Ceban a declarat miercuri, 1 noiembrie, într-o conferință de presă că Mihai Moldovanu a fost numit ilegal șef al Direcției Sănătate. Decizia Curții Supreme de Justiție confirmă acest lucru.

Potrivit socialiste, „există o decizie semnată de primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, în care se spune că Moldovanu este președintele grupului de lucru, care urma să prezinte conceptul strategiei de dezvoltare. Documentul urma să fie prezentat în 2015. Tot atunci, a fost creată comisia în componența căreia au intrat liberalii, dar astăzi, unul dintre ei a murit, cineva ocupă o altă funcție. Ei nu mai pot face parte din componența comisiei. Astăzi nu există un proiect de strategie, nici un plan care să vizeze sistemul de sănătate. Consiliul municipal nu a văzut aceste documente.

Ea a menționat că Moldovanu a plătit un milion de lei experților străini pentru a elabora o strategie care nu există.

De asemenea, Ceban a anunțat că Moldovanu este inclus în consiliile instituțiilor medicale din capitală și participă la achizițiile publice, ceea ce este ilegal.

O altă încălcare este distribuirea ilegală a banilor. Pentru procurarea echipamentelor speciale pentru nevăzători și surzi, au fost alocate 5 milioane de lei. Moldovanu a decis că sunt de ajuns doar 2 milioane de lei, iar 3 milioane au fost alocate pentru reparația a două spitale din capitală. De asemenea, 20 milioane de lei au fost repartizați pentru reparația centrului medical din Vadul lui Vodă, însă lucrările de reparație a spitalului nu au fost efectuate niciodată. În plus, Moldovanu a decis că este necesar să închidă o serie de clinici stomatologice, lăsând astfel oamenii fără loc muncă. Șeful Direcției Sănătate consideră că Consiliul municipal trebuie să plătească bani acestor oameni”, a menționat consilierul.

Potrivit lui Ceban, consilierii fracțiunii vor face totul pentru a se asigura că cele 5 milioane de lei alocate pentru achiziționarea de echipamente să fie repartizate celor nevoiași.

Consilierul Dinari Cojocaru a menționat că “Conform Curții de Conturi, prejudiciul cauzat municipalității de activitatea Direcției Sănătate este de aproximativ 320 de milioane de lei. Cu acești bani, ar putea fi construite mai multe centre medicale și achiziționate utilaje performante. Un număr de șefi de Direcții de sănătate au fost concediați, iar în locul lor au fost numiți noi șefi, din motive politice “.

Potrivit lui, ca urmare a concedierii ilegale a oamenilor, conducerea trebuie să le plătească 300-400 de mii lei, deși decizia de concediere a fost luată personal de către Moldovanu.

Consilierul fracțiunii PSRM, Alexandr Odințov, a reamintit cetățenilor că “Moldovanu este co-fondatorul unei firme care se ocupă de produse alimentare, iar compania pe care o administrează se află la Uzinelor 2, unde se află garajele mamei șefului Direcției transport public arestat, Igor Gamrețchi”.

Odințov a mai relatat despre terenul din apropierea spitalului “Sfânta Treime”, unde se afla havuzul și, conform deciziei lui Mihai Moldovanu, a fost construit un centru administrativ. În plus, cu câțiva ani în urmă, Moldovanu a încercat să închidă maternitatea numărul 2, pentru a construi o clădire cu mai multe etaje.

Consilierul a menționat că “socialiștii au apelat în mod repetat la organele de drept, dar datorită faptului că în Centrul Național Anticorupție – sunt protejații liberalilor, nu au fost rezultate”.

El a îndemnat oamenii să nu tolereze nelegiuirea și să iasă pe 19 noiembrie la referendumul de demisie a liberalului și primarului Chișinăului, Dorin Chirtoacă.

 

DISTRIBUIȚI