Dodon: Alegerile în baza sistemului mixt ar putea fi amânate pentru anul 2022

Igor Dodon și Partidul Socialiștilor ar putea bloca desfășurarea alegerilor parlamentare în baza sistemului mixt în anul 2018, dacă condițiile pentru desfășurarea legitimă a acestei proceduri, nu vor fi respectate de toate părțile. De asemenea, Președintele țării nu exclude că în acest caz, alegerile în baza sistemului mixt, vor avea loc nu în 2018, dar în 2022. Declarațiile au fost făcute de șeful statului în cadrul emisiunii ”Megafon” la postul de televizune NTV Moldova. 

Președintele a amintit despre cele cinci condiții, care potrivit proiectului de lege adoptat, trebuie să fie realizate. 

În primul rând este vorba de votarea în circumscripții uninominale într-in singur tur. În al doilea rând – oferirea mandatelor pentru reprezentanții diasporei. În al treilea – mandate în Parlament pentru reprezentanții Transnistriei. În al patrulea – mandate pentru Găgăuzia, și cinci – deschiderea unui număr mare de secții de votare peste hotare și trimiterea acolo a unui număr mare de buletine”, a menționat Igor Dodon. 

În caz contrar, șeful statului a declarat că va propune o inițiativă legislativă pentru ca alegerile în baza legii adoptate să fie amânate. Mai mult, Igor Dodon a promis că reprezentanții Partidului Socialiștilor, care este susținut de jumătate din cetățenii țării noastre, vor părăsi componența Comisiei pentru crearea circumscripțiilor uninominale, lucru care va pune la îndoială legalitatea următoarelor alegeri.

Article relative