Cetățenii țării, care au participat la marșul dedicat Zilei Internaționale a Solidarității Oamenilor Muncii, au adoptat o rezoluție. Astfel, participanţii la mitingul de amploare „Pentru dreptate socială şi guvernare responsabilă”, reprezentanții tuturor localităţilor Republicii Moldova, s-au pronunțat categoric împotriva politicii regimului de guvernămînt din Moldova, orientată spre lichidarea statalităţii moldoveneşti şi neutralităţii, precum și spre demontarea sistemului social al ţării.

”În perioada ultimilor 9 ani, Republica Moldova se află pe marginea unui colaps social-economic. Regimul eurounionist oligarhic a luat cursul spre lichidarea statalităţii moldoveneşti, distrugerea economiei şi demontarea sistemului social al ţării.

Ne declarăm indignarea în legătură cu lipsa intenţiilor de recupere a miliardul furat de la popor – dimpotrivă, recuperarea acestuia, în pofida poziţiei Preşedintelui ţării, Igor Dodon, este pusă pe umerii cetăţenilor simpli ai ţării. Continuă lichidarea de şcoli, grădiniţe de copii, spitale, centre medicale. Cei mai buni specialişti şi tineretul activ continuă să părăsească ţara.

Sîntem indignaţi de faptul că toate iniţiativele sociale ale Preşedintelui ţării sînt blocate de Guvern şi majoritatea parlamentară. Astfel de acţiuni, deopotrivă cu suspendarea împuternicirilor Preşedintelui prin intermediul Curţii Constituţionale de buzunar, reprezintă o dovadă a uzurpării puterii de stat.

Noi, adepţii relaţiilor de prietenie ale Moldovei atît cu Vestul, cît şi cu Estul, sîntem indignaţi de propaganda antirusească declanşată de regimul de guvernămînt din Moldova. Această politică iresponsabilă duce la ruperea legăturilor cu principalul nostru partener strategic – Federaţia Rusă – şi la rezilierea înţelegerilor încheiate între Preşedinţii ţărilor noastre, Igor Dodon şi Vladimir Putin, cu privire la revenirea produselor moldoveneşti pe piaţa rusească şi îmbunătățirea condiţiilor de activitate a migranţilor muncitori moldoveni. Destabilizarea relaţiilor cu Rusia creează obstacole pentru investiţiile străine în economia Moldovei, care la rîndul său, influenţează negativ dezvoltarea economiei ţării şi procesul de creare a noi locuri de muncă în Moldova.

Noi, cetăţenii Republicii Moldova, sîntem indignaţi de interdicţia din partea regimului de guvernămînt de a obţine informaţii din orice surse, acest drept fiind una din prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale Constituţiei Republicii Moldova. Legea privind „combaterea propagandei ruseşti”, adoptată de Parlament, poartă un caracter absolut antidemocratic, antijuridic, discriminatoriu faţă de cetăţenii ţării.

Noi, membrii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, sîntem dispuşi să continuăm lupta de mai mulţi ani împotriva cursului social-economic al Guvernului şi al majorităţii parlamentare. Partidul Socialiştilor îşi propune drept scop schimbarea regimului politic şi al cursului distructiv al ţării prin victoria noastră în alegerile parlamentare din toamna acestui an. Primul pas spre realizarea scopului nostru este victoria candidaţilor cu adevărat ai poporului, la alegerile pentru funcția de primar în cele mai mari două oraşe ale Moldovei – Ion Ceban la Chişinău, şi Alexandru Usatîi la Bălţi.

Următoarea sarcină în pregătirile pentru alegerile parlamentare reprezintă organizarea de alegeri interne (primaries), menite să asigure înaintarea, în circumscripţiile uninominale, a celor mai destoinici candidaţi, care se bucură de încrederea populaţiei din teritoriile respective. Credem că aceşti oameni, după ce vor obţine victoria în circumscripţiile uninominale, vor deveni într-adevăr vocea poporului în noul Parlament al ţării.

Noi, participanţii la mitingul „Pentru dreptate socială şi guvernare responsabilă, ne exprimăm susţinerea totală pentru cursul politic al Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, şi pentru iniţiativele sale sociale. În condiţiile în care toate iniţiativele Preşedintelui sînt blocate de Guvern şi majoritatea parlamentară, unica modalitate de realizare de către Preşedinte a mandantului oferit de popor, este trecerea la forma de guvernămînt prezidenţială. Politica internă şi cea externă a ţării trebuie să fie determinată de un lider al întregului popor, independent de grupurile oligarhice de influenţă şi de interesele particulare. Șeful Guvernului trebuie să fie numit de Preşedintele ales de popor şi să poarte răspundere în faţa acestuia. Doar o republică prezidenţială este o garanţie a unui stat suveran puternic, a unei societăţi sănătoase şi protejate din aspect social.

Sprijinim principalul scop propus de Partidul Socialiştilor pe care îl vor realiza după victoria în alegerile parlamentare – trecerea la forma de guvernămînt prezidenţială.

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a fost şi rămîne a fi un partid al luptei pentru statalitatea moldovenească şi pentru dreptate socială”, se menționează în declarație.

DISTRIBUIȚI