7g8gf78g8.jpg

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, liberalul Iurie Chirinciuc a fost reținut de către ofițerii CNA, relatează Actualități.md.

Potrivit informațiilor preliminare, Chirinciuc a fost escortat acum cîteva clipe la Centrul Național Anticorupție în urma perchezițiilor din această dimineață.

Precizăm că procurorii și ofițerii CNA au demarat în această dimineață percheziții la mai multe adrese unde domiciliază funcționari din Ministerul Transporturilor și reprezentanți ai unor companii.

De asemenea, percheziții au avut loc și la Administrația de Stat a Drumurilor, în biroul conducătorului acestei instituții. În urma acestora a fost reținut și directorul general interimar al Administrației de Stat a Drumurilor, Veaceslav Teleman.

Potrivit șefei Serviciului de presă al CNA, acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal pornit pe fapte de corupție, în care sunt vizate și proiecte finanțate din fonduri europene.

DISTRIBUIȚI