43ty34y34.jpg

Printre persoanele vizate în dosarul trucării licitației privind selectarea companiei care urma să gestioneze parcările cu plată în municipiul Chișinău se numără și milionarul moldovean Alexandru Pincevschi, proprietarul holdingului „Elita 5”. Potrvit unor surse media, acesta ar fi reținut de CNA și Procuratura Anticorupției, însă informația nu a fost confirmată.

Potrivit Ziarului de Gardă, în spațiul public s-a vehiculat anterior că una din cele 2 firme din Malta și Cipru, fondatoare a firmei câștigătoare a licitației, ar aparține lui Pincevschi. În același timp, actualul administrator al firmei „PLS Parcare” SRL, a fost până recent angajat la una din firmele lui Pincevschi. Omul de afaceri Alexandru Pincevschi deține un adevărat imperiu cu afaceri în domeniul importului și comercializării de automobile, hotelier, imobiliar, al turismului sau industriei alimentare.

Firma austriacă „EME Parkleitsystem GmbH”, cu care autoritățile de la Chișinău au semnat contractul de parteneriat public-privat, și care a fondat la Chișinău firma „PLS Parcare” SRL, este fondată, la rându-i, de alte trei firme străine: „WCA Holding Company” Ltd, înregistrată în Malta (44,4%), „Desonia Investments Ltd” din Cipru (26%) și „EME Holding GmbH” din Austria, cu o cotă de 29,6%. În spațiul public s-a vehiculat că beneficiarul uneia din cele două firme din Malta și Cipru ar fi chiar Alexandru Pincevschi.

Serghei Islentiev, numit în februarie 2017 administrator al firmei „PLS Parcare” SRL, a lucrat anterior în cadrul holdingului „Elita 5”, condus de Pincevschi. Conform informațiilor de pe site-ul de profil linkedin, Islentiev a deținut funcția de „Business Development Manager” la Elita 5, lucru recunoscut chiar de Islentiev, în cadrul unei conferințe de presă. Fiind angajat la Elita 5, spunea Islentiev în acea conferință, a ajuns să-i cunoască pe reprezentanții firmei ungare câștigătoare a licitației privind amenajarea parcărilor cu plată în Chișinău.

Islentiev a fost numit administrator al „PLS Parcare” SRL, care urma să amenajeze parcările cu plată în Chișinău, recent, în februarie 2017, luîndu-i locul maghiarului Zsuffa Andras, care era administrator încă de la fondarea firmei, în 2015.

Sursele ZdG spun că omul de afaceri Alexandru Pincevschi este „gestionarul din umbră” al companiei câștigătoare a licitației. Alte 3 persoane reținute astăzi, reprezentanți ai unor firme care au participat la licitația din 2015, ar fi fost persoane interpuse. Altfel spus, oricare din cele 3 firme participante ar fi câștigat atunci licitația pentru gestionarea parcărilor, beneficiarul final ar fi fost același – Alexandru Pincevschi.

Continuarea investigației o citiți aici.

DISTRIBUIȚI