Aproape 100 de mii de persoane au participat la Marșul Victoriei din Chișinău. 

Tradițional, în cadrul evenimentului va fi organziată și acțiunea ”Regimentul nemuritor”.

În premieră, în fruntea coloanei, a mers Președintele țării, Igor Dodon, împreună cu familia.

Suntem uniți, noi toți – cetățenii Moldovei. Anul acesta, în premieră, Președintele RM în exercițiu se află alături de oameni în această coloană. Este o tradiție bună și o vom continua. Îndemn toți cetățenii Moldovei să transmită acest mesaj și copiilor lor, pentru că viitoarele generații trebuie să țină minte și să continue tradiția pe care o cultivăm pentru ei”, a declarat șeful statului.

Președintele PSRM, Ziniada Greceanîi, a declarat că Ziua Victoriei este un moment educativ pentru actuala generație, care nu trebuie să uite despre acel război, care a luat viața a milioane de oameni.

Nu trebuie să uităm pe cei, care astăzi sunt în viață și pe cei, care deja nu mai sunt cu noi. Ei învață actuala generație. Este o victorie, care trebuie să ne învețe să biruim întotdeauna”, a menționat Greceanîi.

Candidatul PSRM la șefia Capitalei, Ion Ceban a ținut să le mulțumească tuturor veteranilor, rămași în viață, menționând că trebuie păstrată vie amintirea celor care au căzut pe câmpurile de luptă pentru un viitor pașnic.

Pentru a trăi în prezent și a ne orienta în viitor, trebuie să ținem minte lecțiile din trecut”, a menționat Ion Ceban.

Participanții la Marșul Victoriei au mers în coloană de la Arca de Triumf până la Complexul Memorial ”Eternitate”, unde au depus flocri la focul veșnic.

DISTRIBUIȚI