fffd.jpg

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon a participat la ceremonia festivă dedicată Zilei Drapelului de Stat, relatează Actualități.md.

În cadrul discursului său, șeful statului a îndemnat cetățenii RM să cultive și generaţiilor viitoare respectul faţă de simbolurile naţionale, să cinstească cu mîndrie Drapelul de Stat și să onoreze Stema de Stat.

Astăzi, țara noastră celebrează Ziua Drapelului și a Stemei de Stat al Republicii Moldova – însemn al unității naționale, al democrației, suveranității şi independenței noastre.

Ne mîndrim că marele domnitor Ștefan cel Mare a ridicat la nivel suprem rolul drapelului, instituind steaguri pentru toate ținuturile Țării Moldovei. Anume de atunci datează și primele imagini ale steagului moldovenesc. Avîndu-și originile în secolul al XIV-lea, Stema de Stat redă continuitatea heraldică și spirituală cu vechea Țară a Moldovei.

Simbolurile statale reprezintă pilonul statalității și al unității întregii societăți. Trebuie să fim uniți sub aceste simboluri care au menirea deosebită în cultivarea și perpetuarea sentimentului de coeziune socială, contribuind la întărirea ideii de apartenență la o comunitate. Cinstirea acestor elemente emblematice de către fiecare cetățean reprezintă nu doar un omagiu adus înaintașilor ce au luptat cu credință și sacrificiu pentru libertate, dar și o veritabilă lecție de educație civică și patriotism pentru generațiile în creștere.

Vă îndemnăm să cultivăm și generaţiilor viitoare respectul faţă de simbolurile naţionale, să cinstim cu mîndrie Drapelul de Stat și să onorăm Stema de Stat”, a subliniat șeful statului.

DISTRIBUIȚI