Despre aceasta a declarat consilierul municipal al fracțiunii Partdidului Socialiștilor din CMC Alexandru Odințov, relatează Actualități.md.

"Situația este următoarea: există o dispoziție a primarului de a suspenda autorizația este și un proces civil, reprezentanții companiei au cîștigat chiar în primă instanță, dar decizia a fost atacata la Curtea de Apel", a spus consilierul socialist.

În momentul de față, autorizația nu este valabilă, dar construcția este în plină desfășurare.

"Am apelat în mod repetat la inspecția în construcții, care, la rîndul său, este inactivă. Ieri am fost aici, am chemat poliția și am înregistrat faptul că construcția continuă. Astăzi am convenit, la ora 10.00 că ne vom întîlni cu organele de drept și cu reprezentanții inspecției în construcții, dar și cu un reprezentant al companiei-constructoare", a meționat Odințov.

Potrivit consilierului,  reprezentantul inspecției în construcții  Ion Curmei, nu numai că a întîrziat cu 40 de minute, dar și, a refuzat să-și exercite atribuțiile.

"Sunt multe încălcări care le-am fixat. În special, este vorba despre faptul că cartea tehnică este completată cu un creion, poliția a înregistrat acest fapt. Curmei a refuzat să verifice cartea tehnică. În al doilea rînd, panoul de informare este completat cu încălcare a legii. Curmei nici nu s-a deranjat să vină și să se uite la acest panou. Acest lucru vorbește despre inacțiune, sau interesul inspecției de construcții în acest obiect. De asemenea, am căzut de acord să mergem la o altă construcție cu probleme, dar domnul Curmei, nuștriu din ce motiv ne-a părăsit. Noi am convins antreprenorul să oprească lucrările de construcție pînă marți. El ne-a promis că marți ne va  prezenta pachetul complet de documente", a conchis Alexandru Odințov.

 

DISTRIBUIȚI