[:md]

 

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova este gata să devină membru cu drepturi depline al Internaționalei Socialiste, și intenționează să prezinte în viitorul apropiat cererea corespunzătoare. Despre aceasta președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon a declarat într-un discurs la Forumul Internațional "Răspuns solidar la provocările globale – calea spre o pace corectă", informează Actualități.md.

Solicitarea a fost adresată secretarului general al Internaționalei Socialiste Luis Ayala, care era prezent la forum.

Președintele PSRM a subliniat că formațiunea lui susține ferm și consecvent justiția socială și drepturile lucrătorilor din țara noastră. El le-a relatat delegaților la forum, reprezentanți a mai mult de 35 de tari din Europa, Asia și America Latină, că la 1 mai, Ziua Muncii, Partidul Socialiștilor va organiza un marș cu circa 50.000 de cetățeni în centrul capitalei Republicii Moldova în semn de solidaritate cu muncitorii.

Actualități.md menționează că evenimentul, care are loc astăzi în capitala Federației Ruse, este organizat de partidul "Spravedlivaia Rossia", cu care Partidul Socialiștilor din Moldova a semnat un acord de cooperare.

La forum participă președintele partidului Spravedlivaia Rossia" liderul fracțiunii în Duma de Stat, Serghei Mironov, președintele adjunct al Dumei de Stat, președintele Camerei Deputaților a partidului "Spravedlivaia Rossia" Nikolai Levicev, deputații Dumei de Stat, bine-cunoscuți experți internaționali, persoane publice și politologi.

De asemenea, au participat reprezentanți ai internaționalei socialiste, partidul de guvernământ din Grecia grupul "SYRIZA" "Stânga Unită Europeană" în APCE, OCEMN, Partidul Comunist din China, Adunarea Națională a Republicii Bulgaria și a altora.

Delegația Republicii Moldova este reprezentată de conducerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ