[:md]
Cazuri tragice în toată țara. Pe parcursul a 24 de ore, în țară au fost înregistrate patru cazuri de înec, printre care un minor, relatează Actualități.md.
Băiatul de 14 ani și-a pierdut viața într-un iaz din satul Ciolacul Vechi, raionul Fălești. A mers la scăldat de unul singur, a înaintat la adîncime și s-a înecat. Scena a fost observată de câțiva martori care se aflau pe mal, din păcate, însă, nu au reușit să-l salveze.
Un alt bărbat de 71 de ani, s-a înecat în bazinul acvatic din satul de baștină – Dobruja, raionul Șoldănești.
La moment, au loc căutările unui tânăr de 32 de ani, din Cineșeuți, raionul Rezina. Acesta a mers la scăldat și s-a înecat.
Al patrulea caz a avut loc în satul Scăieni, raionul Dondușeni. Un bărbat de 71 ani era la pescuit și în împrejurări necunoscute s-a înecat. Cadavrul bărbatului a fost adus la mal de către persoane care se aflau în apropiere.
Circumstanțele acestor cazuri sunt investigate de către organele de drept. Serviciul Situații Excepționale recomandă scăldatul doar în bazinele acvatice special amenajate și pînă la indicatoarele stabilite pe suprafața apei. Interzis este înotul cu obiecte improvizate și săriturile în apă de la înălțimi periculoase. Atenție maximă în cazul minorilor, care nu trebuie lăsați de unii singuri la scăldat. De la începutul lunii mai pînă în prezent, pe teritoriul republicii au fost înregistrate zece cazuri de înec, dintre care trei minori.