[:md]
Circa 500 – 700 milioane de lei- atît susţine guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu că este necesar pentru a redresa situaţia la Banca de Economii a Moldovei.
Drăguțanu a declarat într-un interviu pentru Publika că din această sumă, peste 50 la sută trebuie să fie oferite de către acţionarul majoritar — statul.
Potrivit guvernatorului BNM, soluţia în cazul Băncii de Economii ar fi majorarea capitalului instituţiei, cu 500 – 700 milioane de lei. Statul trebuie să vină cu 56% din această sumă, ceea ce înseamnă minimum 260-270 milioane de lei, iar restul banilor trebuie să îi dea acţionarii minoritari, a explicat Drăguțanu.
Actualităţi.md precizează că Banca de Economii a raportat pentru anul trecut pierderi de 313,3 milioane de lei, rezultat ce constituie un record absolut în istoria băncii. Iar ulterior, consilierul PCRM Victor Gurău a prezentat o schemă, potrivit căreia, după ce în fruntea Consiliului de Administraţie al BEM a fost numit secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, de la Banca de Economii s-au furat peste 1,5 miliarde de lei.




