[:md]
La forumul de la Moscova care a avut loc astazi, 14 noiembrie la care a fost invitata Zinaida Greceanii, s-a vorbit despre evolutia sistemelor politice si electorale, diplomatia parlamentara la nivel international, dar si despre experienta ruseasca si internationala in reforma constitutionala.
„Fiecare dintre ţările noastre şi-a urmat propria cale în tentativa de edificare a unei societăţi democratice şi dezvoltate din punct de vedere politic. Au fost nişte căi a încercărilor şi eşecurilor. Experienţele politice din această perioadă nici pe departe nu pot fi calificate drept reuşite. În prezent, ne dăm bine seama că în problemele politice şi electorale ar trebui să te ghidezi de principii, şi nu de şabloane şi mecanisme impuse. În viziunea mea, democraţia reprezintă un produs social, pe care fiecare societate îl coace în felul său; el trebuie să corespundă nevoilor şi specificului poporului”, a declarat Greceanii.
Deasemenea, deputatul a spus ca in Republica Moldova, deputatii sunt alesi in Parlament conform unor liste ale partidului in cauza iar negocierile care mai apoi se duc intre acesti deputati pot duce la aparitia unor coalitii antisociale si antipopulare.
„La noi, în Moldova, funcţionează un sistem electoral proporţional, în cadrul căruia deputaţii sînt aleşi în exclusivitate conform listelor de partid. Iar după accedere în Parlament, elitele de partid lansează negocieri, care, deseori, rezultă prin apariţia diferitor coaliţii antisociale şi antipopulare, lucru pe care-l observăm actualmente. Din cauza unor astfel de procese, în Moldova, alegerile conform listelor de partid au dus la năruirea încrederii cetăţenilor faţă de politică, în general, şi la distanţare între politicieni şi societate” , a mai declarat Greceanii.
Greceanii a mai mentionat ca sustine propunerea Preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, de revenire la sistemul electoral mixt în cadrul alegerilor pentru postul de deputat al Dumei de Stat. În mesajul adresat Adunării Federale, din decembrie, anul trecut, Preşedintele Putin a menţionat că, citez: „Acest lucru poate face sistemul politic mai echitabil, mai deschis şi mai competitiv, fiind şi un răspuns la solicitarea din partea societăţii privind intrarea, în politică, în guvernare, a unor noi lideri, a unor persoane originale şi independente”.
Actualitati.md aminteste ca Zinaida Greceanii a plecat la Molscova intr-o delegatie care a participat, astăzi, la cel de-al II-lea For parlamentar international cu genericul "Constitutie. Democratie. Parlamentarism". Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 20 ani ai Constitutiei Federației Ruse si Adunarii Federale a Federatiei Ruse.




