[:md]
Actorul şi interpretul Ion Guzu, cu numele de scenă Guz, permanent încearcă să-şi uimească fanii cu ceva nou. După ce ne-a uimit cu presataţia sa în filmul „Culorile”, el a renunţat la podoaba sa capilară pe care a păstrat-o mulţi ani. De ce s-a tuns Guz, ce cadou vrea să-i aducă Moş Crăciun şi câţi ani are de gând să trăiască, află în interviul de mai jos. Tot de la el aflăm ce reacţie ar avea dacă s-ar întâlni cu un extraterestru. Mai mult decât atât, el este sigur că extratereştrii există.
Văd că ai renunţat la vechea ta coafură. Ce te-a făcut să-ţi schimbi look-ul?
Eu, de fapt, aveam această idee demult în cap, pur şi sipmlu, regizoarea filmului „Culorile” în care am jucat, m-a rugat să-l las, pentru că imaginea mea de atunci corespundea ideii scenariului. După ce s-au terminat filmările, eu am fotărât că trebuie să fac o schimbare, e ca şi cum ai schimba mobila din casă, parcă e mai fain într-un anturaj nou. Acelaşi lucru e şi cu coafura. Şi iată, săptămâna trecută mi-am dat jos părul, mi-am făcut şi barba. De fapt, eu am purtat păr lung vreo 6 ani, am pariat cu colegul Andrei Jilihovschi de la colegiu, acum cântăreţ de operă. A fost un pariu din curiozitate, în urma căruia eu mi-am crescut părul, iar când veneam în ospeţie la cămin, colegele mele făceau experimente pe capul meu, îmi puneau bigudiuri, mi-l îndreptau cu placa (zâmbeşte).
Tu eşti născut pe 1 ianuarie, dacă ai putea, ţi-ai schimba ziua de naştere?
Da, aş pune-o vara, ca să pot merge cu prietenii la pădure, să fac un frigărui. Eu nu petrec ziua mea de naştere din plin, pentru mine Anul Nou şi Ziua de Naştere este acceaşi sărbătoare.
Ştiu că eşti singurul copil la părinţi. Tu câţi copii îţi doreşti să ai?
Vreau mulţi, cel puţin trei. De fapt eu vreau şapte, dar am ajuns la un numitor comun cu iubita mea şi am convenit la trei, da pe urmă mai vedem (râde). Mie mi-a fost foarte trist în copilărie, am avut noroc de verişorii mei care trăiau alături. Cu ei, de obicei, mă jucam. Pentru mine copilul nu o să fie un impediment. Eu o să-l iau cu mine oriunde aş merge, şi la concerte, şi peste hotare.
Ce faci în cazul în care uiţi textul în scenă?
Preiau ideea de la început. Înainte improvizam, dar acum nu risc. Eu sunt o persoană deschisă şi spun tot ce-mi trece prin cap şi astfel aş putea ofensa pe cineva.
Tu crezi în faptul că un bărbat poate iubi cu adevărat de mai multe ori?
Sunt sigur că da. Eu, pur şi simplu, acum nu sunt „gol”, inima mea este ocupată, dar eu aş putea iubi pe parcursul vieţii de mai multe ori.
Tu accepţi ideile trăsnite?
Îmi plac ideile trăsnite, dar să nu fie riscante.
Dacă îţi propun să mergem pe acoprişul unei clădiri înalte şi să aruncăm cu baloane de apă în oameni, mergi?
Asta e copilărie. Eu aş putea face asta într-o seară, cu un coleg de clasă cu care nu m-am văzut mult timp, dar trebuie să fiu într-o stare de beţie avansată(zâmbeşte). Aş face-o şi pe asta, dar a doua zi, la sigur că o să-mi pară rău.
Eu am auzit că oamenii se satură de trăit pe la 80 de ani. Cam atât aş vrea să trăiesc şi eu.
Câţi bani porţi, de obicei, în portofel?
Cam vreo 200 de lei, dar dacă preconizez nişte cheltuieli mai mari, atunci îmi iau cartela, asta dacă nu mi-o ia Catea (zâmbeşte).
Ai vreo haină care-ţi poartă noroc?
Pentru mine haina norocoasă este cea în care mă simt comod şi liber. Eu obişnuiesc să port des aceeaşi haină, iar când Catea o pune la spălat, eu atât de tare mă enervez că stau încă vreo trei ore şi mă gândesc în ce să mă îmbrac ca să mă simt la fel de confortabil. Hainele mi le aleg eu singur, dar la noi în Moldova nu prea ai din ce alege, uite când merg chiar şi în România, când intru în buticurile de acolo îmi spun: „ vreau şi asta, vreau şi asta, o vreau şi pe cealaltă”(zâmbeşte). Acolo ai de unde alege.
Fumezi?
Acum nu fumez. Eu îmi organizez perioade de curăţare a organismului(zâmbeşte). Mie tare, tare îmi place să fumez, dar câteodată organismul meu simte nevoia că trebuie să se odihnească de ţigări, chiar şi de alcool. Eu nu pot să spun că n-am să mai fumez, pentru mine ar fi un stres mare să ştiu că n-am să mai fumez niciodată. Mie îmi place când mă duc la socrul meu, bem câte un păhar de whisky, fumăm o ţigară şi jucăm poker. Pentru mine toate acestea sunt ca un ritual. Acum am deja 3 luni de când nu fumez şi idee n-am când iarăşi o să mă apuc de fumat. Mulţi îmi spun că aşa cum fac eu nu e bine pentru sănătate, dar mie-mi place.
Tu crezi în ceva ce alţii refuză să creadă?
Eu cred că există expratereştri. Eu sunt sigur că noi demult contactăm cu ei. Şi fiecare dintre noi contactează în diferite forme. Eu sunt sigur că noi de ajutăm unii pe alţii.
Cum îţi imaginezi că arată un extraterestru?
Eu am o imaginaţie atât de bogată, mai ales că-mi plac poveştile şi desenele animate, încât ei pot apărea în imaginaţia mea sub orice formă. Mie nu mi-i frică de ei. Dacă m-aş întâlni cu unu aş zice: „Uaaau, un extraterestru”(zâmbeşte).
Să înţeleg că nu eşti fricos?
Eu sunt fricos, dar din alt punct de vedere. Mie mi-e frică să nu ştiu unde mă aflu. Eu chiar dacă mă cazez într-un hotel, fie şi pentru o noapte, neapărat ies afară, înconjor clădirea să văd ce este prin jur, după asta mă uit pe hartă ca să-mi dau seama unde mă aflu.
Hai să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne imaginăm că eu sunt Moş Crăciun şi pot să-ţi realizez orice dorinţă materială. Ce mi-ai cere?
O motocicletă Harley Davidson veche, da să nu fie prea grea, să aibă cam 400-500 de kg. Important e să „ragă” a călduţ (râde). Eu pentru prima dată am mers cu o astfel de motocicletă în videoclipul „Pisicuţa” şi uite de atunci am realizat că ea tare, tare, tare îmi place. Sincer să fiu, eu nici nu am permis de conducere, dar dacă moşul o să fie darnic şi o să mi-o aducă, până în vară mi-l fac(zâmbeşte).
Sursa: Barbati.md




