[:md]
Cinci şcoli din raionul Orhei vor mai functiona pe motiv ca au prea puţini elevi, iar costurile de întreţinere sunt exagerate.
Adminsitraţia instituţiei, profesorii, dar şi părinţii sunt împotriva deciziei de sistare a activităţii şcolii, potrivit Publika.md.
"Eu cred că la jumătate de an, nu este normal să se închidă şcoala şi mai ales dificultăţile de pe drum în cazul în care ninge. Distanţa până la gimnazul vecin e de aproape 3 km", a declarat directoarea Gimnaziului din satul Donici, raionul Orhei, Ecaterina Ceban.
"Noi părinţii am ajuns la concluzia că o să ne ţinem copiii acasă deoarece aţi văzut că avem drumuri foarte rele şi mai ales pe timp de iarnă când cade zăpada în general nu poţi ieşi din acest sat", a spus un părinte.
Şi copiii spun că preferă să înveţe în şcoala din sat.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în anul de învăţământ 2013-2014 14 şcoli vor fi închise, iar 42 reorganizate.




