Potrivit teoriei englezului ThomasMalthus, din care s-a inspirat un altenglez, Charles Darwin, înelaborarea teoriei sale evoluţioniste,suprapopularea reprezintă unfenomen global inevitabil, care vaduce cu timpul la un deficit deresurse alimentare, energetice, la ocriză a spaţiului de trai şi la oconcurenţă acerbă între oameni.Populaţia creşte în progresiegeometrică, spunea Malthus, iar resursele alimentare cresc în progresiearitmetică. Au trecut peste două secole de când Malthus şi-a lansatteoria şi astăzi există mai multe temeiuri decât oricând de a considera„malthusianismul” drept una din cele mai actuale şi lucide viziuni asupralumii. Dacă tendinţa demografică din ultimul secol se va păstra,această tendinţă poate deveni una din principalele premize aleconflictelor şi confruntărilor dintre etnii şi state într-un viitor nufoarte îndepărtat. Dar să vedem mai întâi care sunt datele problemei, cu care ar trebui să operăm.
În plan istoric, creşterea vertiginoasă a populaţiei umane la nivel global a început acum aproximativ 11.000 de ani, odată cu „revoluţia neolitică”– trecerea de la epoca vânatului şi culesului la epoca cultivării agricole.Agricultura a permis acumularea unei cantităţi impunătoare de resursealimentare pe un teritoriu mic pentru un număr mare de oameni; ceeace a facilitat supravieţuirea şi prolificitatea populaţiilor umane. Dacă înzorii epocii agricole numărul oamenilor era de aproximativ 6 mln., pânăîn zilele noastre numărul speciei Homo sapiens a sporit de 1.200 de ori. Iar tempourile sporului demografic au crescut mai ales înultimele câteva secole, într-un mod îngrijorător. În jurul anului1000, pe pământ locuiau doar 310 mln. de oameni, iar primul miliard afost atins abia în 1804. De atunci, creşterea populaţiei a fostvertiginoasă.
Datele statistice din ultimii o sută de ani arată că omenirea merge înmod clar spre o suprapopulare, cu toate consecinţele economice,sociale şi identitare care derivă de aici, mai ales pentru Europa. În anul1927, pe Pământ locuiau 2 mlrd. de oameni, dintre care 600 milioaneeuropeni, deci aproape o treime din numărul total. În anul 1960 – 3mlrd. În anul 1974 – 4 mlrd. În anul 1987 – 5 mlrd. În anul 1999 – 6mlrd. În anul 2012 pe pământ locuiau deja peste 7 mlrd. de oameni,dintre care 900 milioane sunt europeni, adică mai puţin de a şapteaparte din numărul total. Potrivit prognozelor, către anul 2050 peglob vor locui circa 9 mlrd., dintre care aproximativ un miliardvor fi europeni, adică a noua parte din numărul total alpopulaţiei[i]. Cel mai mare spor demografic este înregistrat în Africa – circa 800 mln.; Asia de Sud – 1,3 mlrd.; China – 1,4 mlrd. Dacă în 1950în India locuiau 330 mln. de oameni, în prezent sunt peste un miliard, iarcătre anul 2050 în această ţară vor locui aproximativ 1,5 mlrd. [Буровский, 2009. p. 163-165]. Cine vrea să urmărească on-lineritmurile creşterii demografice pe glod, poate vizita site-ulhttp://www.worldometers.info/world-population/, unde este contabilizatăper secundă statistica deceselor şi naşterilor pe glob; priveliştea oferităde cifre este spectaculoasă.
Care sunt consecinţele acestei creşteri demografice galopante? În1960, fizicianul şi filosoful austro-american Heinz von Foerster, unuldintre fondatorii ciberneticii, a publicat împreună cu doi colegi de-ai săiun articol întitulat “Ziua Judecăţii de Apoi: Vineri, 13 noiembrie, 2026” (“Doomsday: Friday, 13 November,A.D. 2026”). În acest articolcercetătorii au estimat că dacă creşterea demografică a omeniriiva păstra ritmurile “malthusianice” înregistrate din anul 1 e.n.până în anul 1958, atunci către 2026 numărul oamenilor pe Pământva tinde spre infinit [Foerster et al., 1960]. După două deceniide la predicţiile lui Foerster, ritmurile creşterii demograficeglobale au încetinit puţin, însă riscurile că Pământul oricum vafi suprapopulat se păstrează, fiindcă natalitatea surclaseazămortalitatea. Oameni vor fi mai mulţi decât îşi permite înprezent Pământul să întreţină.În 1972, un grup de autori au publicatlucrarea „Limitele creşterii” („The Limits of Growth”), în care auprognozat, în baza modelelor statistice, că în primele decenii alesecolului XXI omenirea se va pomeni în criză acută de resursealimentare. Au fost prelucrate în mod computerizat evoluţia a cincivariabile: populațiamondială, industrializarea, poluarea, producția dealimente șiepuizarea resurselor. În rezultat, au reieşit trei scenarii deviitor; un scenariu presupune „o lume stabilizată”, iar alte două scenariiduc la „exagerare şi colaps”. De fapt, autorii au relansat de pe poziţiiştiinţifice moderne teoria lui Malthus şi au avertizat în privinţa pericoluluisuprapopulării şi consumului exagerat de resurse[ii].
Potrivit prognozelor mai recente, făcute de cercetătorii britanici,suprapopularea reprezintă cel mai grav pericol cu care se va confruntaPământul peste câteva decenii; schimbările demografice vor duce la ocriză aprigă de resurse pentru satisfacerea nevoilor primare aleoamenilor, precum apa, hrana, energie, adăpost, ceea ce va condiţionaimense migraţii şi, corespunzător, va genera numeroase conflicte[iii].Astăzi specia umană a ocupat aproape toate spaţiile apte pentru trai (cuexcepţia rezervaţiilor naturale) şi continuă să se înmulţescă. Însărandamentul oferit de cultura agricolă nu mai ţine pasul cutempourile creşterii demografice (dovadă sunt cazurile de foameteregională, din trecut şi din prezent). Cercetătorul francez Jean-PierreEstival estimează că în acest secol victimele crizei alimentare vor creştecu 75-80 de milioane anual, egalând creşterea mondială a populaţiei.Estival face următoarea paralelă expresivă: “un hectar de pământcultivat dispare la fiecare şapte secunde şi jumătate, şi un noucopil se naşte la fiecare trei secunde” [Estival, 2009, p. 181, apudMâşu, 2011, p. 313].
Opiniile precum că tehnologia avansată va oferi soluţii pentru susţinereaunei populaţii de până la 10 mlrd. nu sunt prea realiste. În epocavânatului şi culesului, de pe 1 km2se puteau hrăni în medie 0,05oameni. Agricultura contemporană hrăneşte în medie 54 deoameni de pe un 1 km2de pământ prelucrat. Către anul 2050randamentul va fi de 70-80 de oameni hrăniţi de pe 1km2[Bocquet-Appel, 2011]. Însă aceasta nu e suficient de mult. Potrivitunui studiu realizat în 2012 de organizaţia Economist Intelligence Unit,producţia agricolă la nivel mondial ar trebui să crească cu cel puţin 3%pe an până în anul 2030, pentru a asigura necesarul de hrană alpopulaţiei aflată în continuă creştere. Însă creşterea actuală aproductivităţii agricole e de numai 2%, iar terenuri agricole disponibilepractic nu mai există[iv]. Dacă luăm în calcul intemperiile, schimbărileclimaterice globale şi diverse cataclisme naturale, productivitatea înrealitate va mult mai scăzută. Seceta din 2012 a produs o criză deproduse agricole în mai multe regiuni ale lumii, inclusiv în SUA, iaraceasta înseamnă preţuri mai mari cu aproape 50% la alimente şi maipuţină hrană pentru populaţia săracă[v]. Un ciclu de asemenea anisecetoşi (sau, din contră, plini de inundaţii) ar putea fi catastrofali subaspectul aprovizionării alimentare pentru mai multe ţări, pe fundalulcreşterii demografice. Experţii de la ONU au lansat deja unavertisment public, că rezerva globala de alimente riscă săajungă foarte subit într-un punct critic[vi].
O altă consecinţă constatată a suprapopulării unui spaţiu este creştereanivelului de agresivitate între indivizi. Ca etolog social, pot afirma căgradul de agresivitate la nivel de societate depinde şi de aşa factori cafrustrarea, procentajul bărbaţilor tineri, separarea în tabere în cadrulpopulaţiilor extinse. Iată de ce, după cum avertizează şi studiile despecialitate, în regiunile cu un spor demografic puternic, unde e înaltărata bărbaţilor tineri, de 15-30 de ani, e mai mare probabilitateaizbucnirii violenţelor în masă [Mesquida, Wiener, 1996]. Cu atât maiîngrijorătoare ar trebui să fie aceste concluzii pe fundalul trendului pecare unii experţi îl numesc masculinizare demografică – creşterearatei bărbaţilor tineri în viitoarele decenii în aşa ţări ca India, China, în Balcani, Asia Mijlocie etc.[vii]. Corespunzător, e de aşteptatca pe teritoriile suprapopulate să existe mai multe premise pentruapariţia unor manifestări agresive; tot aşa cum într-un oraş se producmai multe infracţiuni şi există mai multă agresivitate decât într-un sat. S-a demonstrat că în condiţii de suprapopulare, se acumulează o sumăde factori stresogeni, care pot schimba inclusiv statutulhormonal al indivizilor. Creşte volumul glandelor suprarenale,responsabile de secreţia adrenalinei şi nor-adrenalinei,sporeşte agresivitatea, scade imunitatea [Christian, 1963]. Seconsideră că una din cauzele care au generat genocidul teribil din Rwanda, în 1994, a fost anume o „catastrofă malthusiană” –suprapopularea şi schimbările de ordin ecologic care au caracterizatregiunea în acea perioadă. Relaţia dintre suprapopulare şi agresivitate e un fenomen răspândit în istoria civilizaţiei. Datele arheologice arată că şi în Europa din perioada neolitică, acum 6-7 mii de ani, trecerea la sistemul agricol a generat iniţial o creştere bruscă a populaţiei şi la un moment dat oamenii au devenit prea numeroşi în raport cu resursele existente în acea perioadă. Din cauza suprapopulării, criza acută de resurse provoca conflicte sângerose, care diminuau temporar numărul populaţiei; şi ori de câte ori se produceau creşteri demografice importante, ele erau urmate de războaie de proporţii care decimau populaţia[viii].
Suprapopularea (iar în unele cazuri şi cataclismele naturale) va avea drept efect secundar generarea migraţiilor în masă, care la rândul lor vor crea presiune demografică suplimentară în ţările-gazdă, iar efectele adverse ale acestor procese va fi sporirea violenţei şi apariţia războaielor şi genocidurilor. Din perspectivă etologică (ştiinţa despre instincte), este firesc să ne aşteptăm că suprapopularea, în comun cu migraţia în masă, vor resuscita o sumă de instincte agonistice în rândul populaţiilor şi vor genera agresivitate şi beligeranţă. Rareori două sai mai multe populaţii pot coexista în acelaşi areal fără ca între ele să apară conflicte pentru resurse şi teritoriu; prezenţa străinilor, ştim deja, trezeşte în mod natural anxietate şi atitudini xenofobe. Iar un flux masiv de străini, neasimilat, poate provoca stări de război, ca modalitate de separare a populaţiilor eterogene. În condiţiile în care unele popoare se vor confrunta cu probleme de netrecut pe teritoriile lor native, ele vor fi nevoite mai devreme sau mai târziu să migreze; alternativă ar fi doar moartea lor. Etologul austriac Irenaus Eibl-Ebesfeldt avertizase încă în anii 1970 că, la nivel internaţional, puterile lumii trebuie să aibă grijă să asigure teritorii nepopulate sau slab populate „care să fie distribuite populaţiilor silite să migreze datorită schimbărilor de climă“ [Eibl-Ebesfeldt, 1975/2009, p. 272]. Oricât de utopică ar fi părut propunerea etologului la vremea enunţării, astăzi vedem că unele popoare, nu din motive climaterice, ci demografice, nu mai încap în teritoriile lor native şi caută să se extindă prin migraţie pe teritoriile altor ţări. Aceste migraţii în masă şi amestecuri identitare duc mai devreme sau mai târziu la ciocniri identitare de proporţii şi acesemenea procese deja se înregistrează în mai multe zone ale lumii (numeroase exemple de acest fel vor fi oferite în postările următoare). Deci, suprapopularea şi migraţiile nasc violenţă, şi se poate reveni la vechea practică – cea a creării rezervaţiilor şi ghetto-urilor, pentru delimitarea etno-culturală a populaţiilor care nu pot coexista paşnic.
Curios e că oamenii nu sunt primii care au inventat zonele-tampon sau rezervaţiile, pentru a se izola de grupurile proscrise sau de potenţialii adversari. Şi la acest capitol, Natura oferă modele prin care demonstrează universalitatea principiilor pe care le aplică. La furnici, de exemplu, s-a pus în evidenţă relaţia directă dintre densitatea indivizilor a două colonii situate pe acelaşi teren şi gradul general de agresivitate între ele; cu cât e mai mare densitatea, cu atât mai multe confruntări se produc. Când conflictele dintre reprezentanţii celor două colonii cresc simţitor în frecvenţă, furnicile stabilesc o zonă-tampon, neutră teritorial, pe care nu o vizitează nici una dintre ele[Захаров, 1972]. În cadrul societăţilor umane îngrădirea prin zone-tampon este tot mai dificilă, deoarece frontierele au devenit prea penetrabile, iar legislaţiile prea permisive în privinţa imigrării.
(Va urma).
