[:md]
PSRM consideră că participarea la referendum va fi una fără precedent în istoria Republicii Moldova, așa cum s-a întîmplat și în autonomia Găgăuză recent.
“Oamenii deja foarte clar știu ce își doresc și nici-un fel de manipulare, momeală din partea unor sau altor forțe politice nu poate să-i facă să-și schimbe părerea”, a declarat Dodon.
In acest sens, socialiștii au pregătit un proiect de hotărîre al Parlamentului privind organizarea referendumului național cu privire la vectorul de integrare – Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală.
PSRM este de părerea că nu există timp și în acest context reprezentanții partidului au făcut o adresare către toți liderii partidelor politice reprezentate în Parlament pentru a organiza această ședință, dar și pentru a semna și adopta această hotărîre de parlament în cel mai scurt timp în vederea inițierii procedurii de referendum.
Socialistii spun ca întreaga clasă politică are obligația atît morală, cît și juridică, să se adreseze poporului moldovenesc, care în conformitate cu Constituția Republicii Moldova este suveran și unicul care poate și trebuie să decidă soarta țării.
Anume din acest considerent PSRM este de părerea că această hotărîre trebuie semnată de toate forțele reprezentate în Parlament și adoptată de toți 101 deputați, fără frică, sincer în raport cu cetățenii Republicii Moldova, deopotrivă de cei care pledează pentru integrare europeană, dar și cei ce pledează pentru integrarea în Uniunea Vamală și structurile euroasiatice.
Totodată, Socialiștii vor susține orice inițiativă, venită și din partea altor partide parlamentare de organizare a unui referendum la scară națională pe marginea acestui subiect.