[:md]
Dacă nu vor respecta regulile de circulaţie la traversarea căilor ferate, șoferii riscă amenzi mai mari şi chiar arest contravenţional. Decizia a fost luată astăzi în cadrul ședinței parlamentare, scrie timpul.md
Potrivit proiectului, dacă şoferii vor încălca regulile de traversare a liniei de cale ferată prin pasajul de nivel, aceştia vor fi amendaţi cu pînă la 2500 de lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 30 la 40 de ore sau cu arest contravenţional, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de un an.
Pentru încălcări similare Codul Contravenţional prevede în prezent amendă de pînă la o mie de lei cu aplicarea a patru puncte de penalizare.
Proiectul mai prevede includerea a noi sancţiuni pentru traversarea de către conducătorul de vehicul a liniei de cale ferată în afara pasajului de nivel. Pentru această încălcare vor fi aplicate amenzi de la 1500 la 2000 de lei, sancţiuni prin muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 20 la 30 de ore sau arest contravenţional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de şase luni.
Actualități.md amintește că ultimul accident grav a avut loc acum o lună lîngă Varniţa. Atunci, un tînăr de 21 de ani a încercat să traverseze calea ferată la roşu, dar a fost lovit de garnitura. Bărbatul a decedat pe loc.
Anul trecut, pe calea ferată, au avut loc şapte accidente rutiere în urma cărora au murit cinci oameni.




