[:md]

 

Deputații PSRM, Igor Dodon și Ion Ceban, au depus o sezizare la Curtea Constituțională privind principiile discriminatorii la calcularea pensiei pentru o anumită categorie de cetățeni. Potrivit socialiștilor, cei care au devenit pensionari pînă în anul 1999 primesc pensii mult mai mici decît restul pensionarilor, informează Actualități.md.

Potrivit declarației deputatului PSRM, Ion ceban, în Republica Moldova sunt în jur de 50.000 de cetățeni care s-au pensionat pînă în anul 1999.

Vrem ca acest principiu discriminatoriu de calcurare a pensiei să fie eliminat. Am încercat deja un an și jumatate prin intermediul Parlamentului, propunînd modificările respective, dar  nu s-a  făcut nimic. De aceea sperăm ca Curtea Constituțională să facă dreptate în acest sens. Sunt un număr foarte mare de pensionari, 50.000, care au pensii mult mai mici comparativ cu cei care s-au pensionat după anul 1999, a declarat deputatul PSRM, Ion Ceban

Menționăm că depreciera leului  a dus la scumpirea tuturor serviciilor și produselor de primă necesitate. Mai mult, compania Union Fenosa a anunțat recent că este nevoită să ridice tariful pentru energia electrică. Astfel pensionarii vor duce lupta cu viața în adevăratul sens al cuvîntului.

Persoanele care s-au pensionat pînă în anul 1999 au primit pensia minimă, adică nu s-a luat în calcul anii de muncă, ultimele salarii, contribuția la fondul social. Noi considerăm conform Constituției RM că statul trebuie să garanteze drepturi legale pentru toți cetățenii RM și este o discriminare pentru pensionarii care primesc o pensie în condiții dezavantajoase față de ceilalți pensionari.  Sperăm ca Curtea Constituționala va examina  cît se poate de rapid acest lucru. Ținînd cont de ceea ce promite guvernarea, adică indexarea pensiilor doar de 6 %  începînd cu 1 aprilie, va fi o problemă majoră pentru pensionari să încerce să supraviețuiască. Evident că solicitarea noastră la Curtea Constituțională ar fi o speranță pentru cei care au pensia minimă, ar fi o posibilitate pentru toți cei care au ieșit la pensie pînă în 1999 să își recalculeze pensiile, a menționat liderul PSRM, Igor Dodon.

Actualități.md amintește că în această săptămînă, socialiștii au organizat un protest  în faţa Ministerului Agriculturii pentru a-şi exprima dezacordul cu politicile promovate de actuala guvernare în domeniul  sistemului de pensionare. Aceștia au cerut majorarea pensiilor cu 20 la sută.

ПОДЕЛИТЬСЯ