[:md]

Președintele Judecatoriei Glodeni, Ion Cazacu, a fost prins de ofițerii CNA cu mită de 10.000 lei, menționează  Actualități.md.

Centrul Național Anticorupție a anunțat despre reținerea în flagrant a magistratului din Glodeni cu mita de 10 mii lei, dar și despre reținerea celui care a acordat mita pentru a scăpa de pedeapsă. Potrivit oamenilor legii inculpatul care dăduse mita, în toamna anului trecut a comis un accident fiind în stare d ebrietate la volan, astfel acesta voia să fie absolvit de vină.

Reținerea suspecților a avut loc chiar în sediul Judecătoriei Glodeni. Ofițerii CNA precizează că  acţiunile de urmărire penală au fost realizate în aşa mod, încît au fost documentate atît acţiunile coruptibile ale judecătorului, cît şi ale celui care i-a oferit mita.
Totodată este pentru prima dată când și cel care a dat mita este reținut. Anterior, asemenea operațiuni erau posibile după denunțul celui care urma să dea banii.
Dacă judecatorul va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă de 200.000 de lei și închisoare de pînă la 15 ani, iar inculpatul o amendă de 160.000 de lei privațiune de libertate pînă la 12 ani.

Actualități.md amintește că acesta este doar al treilea judecător din istoria R. Moldova prins în flagrant cu mită. Primul a fost Gheorghe Popa, condamnat recent la 7 ani de închisoare. Ulterior, și Elena Roibu, de la Criuleni a ajuns pe mâna oamenilor legii.
 

ПОДЕЛИТЬСЯ