[:md]
Un copil de trei ani, a căzut de la balconul etajului trei a unui bloc din capitală, iar în drum spre spital ambulanța a fost avariată, relatează Actualități.md.
Potrivit primelor informații întîmplarea a avut loc ieri seara în sectorul Botanica. Ambulanța care a luat spre transportare copilul traumat împreuna cu mama sa, s-a tamponat cu un automobil la intersecția străzilor Grenoble și Asachi. În urma impactului, medicul de la urgenţă s-a ales cu o leziune a coloanei vertebrale. Mama și copilul diagnosticat cu traumatisme grave în urma căderii nu au avut de suferit de pe urma accidentului. La volanul ambulanței se afla un bărbat de 46 de ani, iar autoturismul era condus de un tânăr de 19 ani.
Poliţia investighează cazul, întrucât nici unul dintre șoferi nu și-a recunoscut vina.
Vinovatul de producerea accidentului riscă amendă de până la 6000 de lei şi șase puncte de penalizare sau detenție până la trei ani în caz că medicul a suferit leziuni ușoare, sau până la șapte ani dacă traumatismele suferite sunt grave.
Actualități.md amintește că săptămîna trecută alți doi copii au căzut de la etaje din cauza neglijenței părinților care au fost amendați de către oamenii legii.




