[:md]

Aproximativ 201 de oameni au murit iar 88 au fost internați în stare gravă la spital, după ce a avut loc o explozie puternică într-o mină de cărbune din vestul Turciei, relatează Actualități.md.

Circa 787 de angajaţi se aflau în mina din provincia Manisa (vest) în momentul producerii exploziei, iar peste 400 dintre ei rămân în continuare blocaţi în subteran, a declarat ministrul turc al Energiei, Taner Yildiz, precizând că patru mineri salvaţi sunt grav răniţi.

Potrivit Mediafax, într-un comunicat, compania minieră Soma Komur a apreciat că deflagraţia este "un accident tragic". "Din păcate, unii dintre angajaţii noştri şi-au pierdut viaţa în acest accident. Accidentul a avut loc, în pofida luării tuturor măsurilor de securitate şi efectuării inspecţiilor. Am reuşit să intervenim rapid", a dat asigurări compania.

Ministerul Muncii şi Siguranţei Sociale a anunţat că mina a fost inspectată ultima dată la 17 martie şi că aplica normele aflate în vigoare.

Exploziile în mine sunt frecvente în Turcia, în special în cele din sectorul privat. Accidentul cel mai grav a avut loc în 1992, când 263 de mineri au fost ucişi în urma unei explozii de gaze într-o mină din Zonguldak.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ