[:md]

O grupare criminală specializată în fabricarea şi punerea în circulaţie a banilor falşi a fost deconspirată şi reţinută de către oamenii legii. Membrii grupării s-au dovedit a fi patru indivizi originari din Chişinău şi raionul Dubăsari, cu vârstele cuprinse între 32 şi 54 de ani, anterior judecaţi pentru infracţiuni deosebit de grave, relatează Actualități.md.

 

Indivizii puneau în circulaţie bancnotele false în magazinele din Capitală. În cadrul percheziţiilor autorizate la domiciliile lor, forţele de ordine au depistat şi ridicat bancnote false cu nominalele de „100” şi „1000 lei”, precum şi tehnică performantă, substanţe chimice, cerneală de diferite culori, care erau utilizate la falsificarea valutei naţionale.

 

Potrivit indivizilor, bancnota autentică cu nominalul de 10 lei putea fi transformată cu nominalul de „20” sau ”50 lei”, iar cu nominalul de 200 lei în bancnote de „500” şi respectiv „1000 lei”.

În prezent persoanele reţinute şi-au recunoscut acţiunile criminale şi sunt cercetate penal. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă închisoare pe un termen de la 7 până la 15 ani. Scrie unimedia.info

 

ПОДЕЛИТЬСЯ