[:md]
S-au imprăștiat și astăzi pumni în Legislativul de la Chișinău. Și de această dată, eroul principal este un reprezentant al Partidului Comuniștilor. Iurie Muntean i-a dat un pumn în față deputatului PLDM, Alexandru Cimbriciuc.
Acțiunea a avut loc chiar lîngă liderul fracțiunii PLDM, Valeriu Strileț, care ține o alocuțiune în plen. Se pare că scandalul ar fi pornit de la o glumă a liberal-democratului Valeriu Strileț.
Confilctul a evoluat în felul următor: Deputatul PCRM Zinaida l-a invitat în Parlament pe preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean pentru a da explicații ce țin de cheltuielile pentru deplasările premierului peste hotare care se acoperă din Bugetul de Stat.
În replică, liberal-democratul Valeriu Streleţ a decis să facă o glumă pe seama comuniştilor.
"Cu titlul de glumă. Ar trebui să-l chemăm pe ministrul Sănătăţii, inclusiv ca să facă şi o examinare unor reprezentanţi ai PCRM. Nu ştiu ce se întâmplă cu ei, că cer unele lucruri în condiţii absolut stupide. Cu privire la Curtea de Conturi, orice deplasări de serviciu ale prim-ministrului sunt în interesul ţării", a declarat Streleţ, citat de Publika.
Gluma i-a scos din sărite pe comuniști, iar Iurie Muntean a venit să-I ceară socoteală lui Strileț așa cum știe el mai bine — cu pumnii.