[:md]
În cadrul conferinței de presă dată de liderul PSRM Igor Dodon, deputatul a amintit că semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, pe de o parte, este un pas contradictoriu articolului 75, și art. 2, precum și altor articole ale Constituției Republicii Moldova, pe de altă parte încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor, precum și normele și principiile unei guvernări democratice, informează Actualități.md.
Potrivit liderului socialist, decizia privind vectorul de dezvoltare extern trebuie obligatoriu luată de cetățenii țării și nu de un grup de politicieni lipsiți de credibilitate, cum sînt cei din actuala coaliție, așa numită proeuropeană. Astfel refuzul de organizare a unui referendum în subiecte de acest fel a creat deja probleme de proporții în regiune, iar guvernanții moldoveni par că repetă greșelile omologilor săi din țara vecină.
„Partidul Socialiștilor, după tentativele conjugate ale autorităților și unor reprezentanți ai opoziției, de a bloca în Parlament, dar și la nivel local organizarea referendumurilor privind vectorul politicii externe, a decis colectarea semnăturilor pentru a forța guvernarea să organizeze un referendum național. Astăzi, deja pe parcursul a 6 săptămîni au fost colectate peste 412 mii semnături. Zilnic această cifră depășește 10.000 de semnături. Această dinamică și tendințe, confirmă rezultatele sondajelor care nu sînt plătite de actuala guvernare sau de către stăpînii lor de peste hotare, în care majoritatea cetățenilor Republicii Moldova vor integrarea țării în Uniunea Vamală, și nu în UE”, a declarat Igor Dodon.
Totodată liderul Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu a precizat în cadrul unei emisiuni televizate, că a depistat “lucruri proaste” în Acordul de Asociere cu UE.
Politicianul a făcut aceste declarații în cadrul unei emisiuni politice, la o televiziune din țară.
„Atunci când am considerat că în proiectul Acordului de Asociere sunt lucruri proaste pentru RM, am făcut o vizită la Berlin, Bruxelles, Strasbourg. Acel proiect prevedea că, piaţa se deschide concomitent la noi pentru europeni şi viceversa. Atunci am zis că, e cea mai mare greşeală.
Noi nu putem concura cu companiile europene”, a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu.
În acest sens s-a pronunțat și analistul politic Oazu Nantoi care declarat mai în glumă, mai în serios că, în RM trebuie desfăşurat un referendum cu privire la semnarea Acordului de Asociere.
În cadrul unei emisiuni televizate expertul a precizat că participanții la acest referendum trebuie să fie informați bine despre ce presupune acest acord.
În ultima vreme atitudinea cetățenilor Republicii Moldova cu privire la Uniunea Europeană și cea Vamală s-a schimbat, acum majoritatea preferă Uniunea Vamală ,asta demonstrează un studiu de caz " Vox Populi,din aprilie-mai 2014 ", care a fost făcut de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova.
Studiul a fost realizat în perioada 20 aprilie — 5 mai 2014. Numărul respondenților a fost de 1186 de persoane cu vârsta de 18 ani sau mai mult .
Studiul realizat "Procesele democratice în Republica Moldova " este dedicat cercetării interdependenței proceselor economice, politice și sociale din Republica Moldova, precum și a impactului diferitelor caracteristici personale și socio-demografice dar și împiedimentele politice a creșterii populației.
"În ultima vreme, opinia publică cu privire vectorul extern al Republicii Moldova se orientează spre aderarea la Uniunea Vamală ( Rusia — Belarus — Kazahstan ) , " – se spune în studiu.
Această opțiune a fost susținută de 44 % dintre respondenți, în timp ce împotriva aderării Moldovei la Uniunea Vamală s-au pronunțat doar 27,6 %.




