[:md]
Astăzi membrii ai Partidului Socialiștilor, activiștii din „Garda Tînără” dar și mai mulți locuitori ai capitalei au protestat în fața Parlamentului RM, împotriva semnării Acordului de Asociere cu UE, organizare referendumului privind vectorul țării, dar și împotriva conducerii care prin diverse acțiuni de intimidare și antidemocratice discreditează socialiștii, informează Actualități.md.
Protestatarii au scandat: „Nu represiunilor politice! Vrem Referendum! Cerem dreptate! Opriți semnarea Acordului!”
“Stimate” autorități citiți vă rog acest acord și spuneți oamenilor ce beneficii are el, dacă le are, noi vrem să știm ce o să ne aducă acest acord in plan economic social și celelate, deocamndata noi cunoaștem numai că acest acord duce la dezbinare socială și la distrugerea economiei țării”, a declarat secretaul adjunct al PSRM, Oleg Lipschii.
“Anume după conducerea d-stră Moldova a devenit cea mai coruptă și cea mai saracă țară, De ce peste 70 % din populație nu mai au încredere în actuala conducere? Unica soluție este refendumul, consultați cetățenii și veți vedea că oamenii nu vor semnarea acestui acord. Mai mult de atît au fost intentate dosare penale și continua să fie intimidate mai mulți reprezentanți ai PSRM din diferite raioane. V ă anunțăm că noi nu vom tolera presiunile care se exercită asupra oamenilor noștri și vom veni cu proteste zi de zi”, a declarat Vlad Bătrîncea, secretarul executiv al PSRM.
“Stimate domnule Corman astăzi dumneavoastră încă sunteți președinte de Parlament, și tot astăzi vrem să vă amintim că premierul Leancă a fost demis pentru fapte de corupție odată cu Guvernul Filat. D-stră domule Leancă faceți parte din acei corupți și înceracți să duceți țara pe o cale greșită. Noi solicităm un plebiscit care este potrivit normelor democtratice europene, Vrem referendum!”, a conchis juristul PSRM, Vasile Bolea.
“Peste 80 la sută din cetățeni conform tuturor sondajelor din ultima perioadă susțin că țara merge spre o direcție greșită, doar oamenii sunt în drept să decidă prin referendum spre care vector politic merge țara, noi vom continua zilnic șirul de proteste ca să demostrăm că conducerea actuală nu are dreptul nici moral și nici juridic să facă alegerea în locul cetățenilor” ,a punctat deputatul socialist Ion Ceban.
Potrivit ultimelor sondaje peste 50% din populație spun că vor în Uniunea Vamală. Socialiștii sunt convinși ca pentru a avea o economie prosperă, pentru ca cetățenii să aibă de lucru, și multe altele care sunt necesare țării noastre, doar Uniunea Euroasiatică este salvarea pentru Republica Moldova.
Actualități.md menționează că urmează proteste în masă, socialiștii vor picheta cu mii de oameni semnarea Acordului cu UE, și vor mobiliza masele pentru susținerea aderării Moldovei spre Uniunea Vamală.




