[:md]

Astăzi, 12 iunie, membrii ai Partidului Socialiștilor, activiștii din „Garda Tînără” dar și mai mulți locuitori ai capitalei continue protestele în fața Guvernului RM, împotriva semnării Acordului de Asociere cu UE, organizarea referendumului privind vectorul țării, dar și împotriva acțiunilor de intimidare și discreditare față de socialiști, informează Actualități.md.

Protestatarii au scandat: „Nu represiunilor politice! Vrem Referendum! Cerem dreptate! Opriți semnarea Acordului!”

“Astăzi iar suntem aici la sediu Guvernului RM și facem un apel public, vrem să știți că protestele pe care le organizăm sunt absolut pașnice, democratice și în depline drepturi. Noi vrem ca cetățenii acetui stat să fie auziți, este perfect democratic ca  la toate întrebările de ordin național decizia aparține poporului, atunci cînd venim zi de zi la protest noi vrem ca cetățenii să fie auziți, ca Moldova să fie un stat de drept, acum la ziua de astăzi cînd guvernarea vrea să semneze acel acord, noi vrem statul de drept, noi vrem respectarea drepturilor,  noi vrem ca poporul să decidă! Noi vrem referendum!”, a exclamat secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea.

“Autoitățile semnează acest acord pentru ei și nu pentru lume, de ce nu iese nimeni de la conducere în fața lumii să spună ce beneficii o să aducă acest acord, ce se va schimba în țara noastră, nu însemnă că legile precum egalitatea de șanse și altele vor aduce bunăstarea țării noastre ci mai degrabă se pune la cale o dezbinare socială și la distrugerea economiei țării”, a declarat secretaul adjunct al PSRM, Oleg Lipschii.

“Suntem aici în fața Guvernului ca să-i spunem lui Domnul Leancă să atragă atenția la oamenii țării. Se vede că  la fel ca și în celelalte zile el nu are timp pentru cetățeni, d-stră ați jurat credința poporului și astăzi cînd poporul cere organizarea unui referendum ca el să decida vectorul de dezvoltare externă a țării, d-stră îi lipsiți de acest drept de a-și expune  părerea printr-un plebiscit. Nimeni din țara noastră și chiar și din conducerea europeană nu vede Moldova în UE”, a declarat juristul socialist Vasile Bolea.

“Din zi în zi la protestele noatre vine tot mai multă lume. Peste 800 de mii de semnături sunt pentru o altă cale decît aderarea la UE, sunt pentru Uniunea Vamală. Guvernarea este obligată să acorde dreptul cetățenilor de a decide încotro merge țara”, a menționat deputatul socialist Ion Ceban.

Potrivit ultimelor sondaje peste 50% din populație spun că vor în Uniunea Vamală. Socialiștii sunt convinși ca pentru a avea o economie prosperă, pentru ca cetățenii să aibă de lucru, și multe altele care sunt necesare țării noastre, doar Uniunea Euroasiatică este salvarea pentru Republica Moldova.

După pichetarea Guvernului, protestatarii care se deplasau în coloană spre Președinția RM, au fost blocați de angajații forțelor de ordine au închis drumul și din nou nu au permis activiștilor să treacă.

Actualități.md menționează că urmează proteste în masă, socialiștii vor picheta cu mii de oameni semnarea Acordului cu UE, și vor  mobiliza masele pentru susținerea aderării Moldovei spre Uniunea Vamală.

ПОДЕЛИТЬСЯ