[:md]
Soții ingenioși care vor să se uite în liniște la fotbal în timpul Campionatului Modial 2014 au soluția!, relatează Actualități.md.
Un britanic i-a propus soției sale un contract inedit cu reguli de respectat pentru perioada în care se va desfășura Cupa Mondială de fotbal 2014, scrie realitatea.md.
Astfel, britanicul i-a impus soției zece reguli și a precizat din start că „nerespectarea cerințelor” poate duce la divorț. Soția acestuia a trecut ușor peste aceste reguli și a semnat contractul, informează b1.ro.
Vezi mai jos care sunt punctele contractului:
1. Din 12 iunie până pe 13 iulie, televizorul este al meu. Tot timpul.
2. Când joacă Anglia, este un eveniment care durează toată ziua.
3. Trecerea prin faţa televizorului este strict interzisă.
4. Reluările golurilor sunt foarte importante. Nu contează că le-am văzut deja. Vreau să le văd din nou.
5. Frigiderul trebuie umplut cu bere şi cidru non-stop.
6. Dacă/Când Anglia pierde, nu vreau să te aud că îmi spui: “E doar un joc”, “Treci peste asta”, “Vor câştiga data viitoare”.
7. Dragostea şi afecţiunea trebuie să aştepte până la pauză sau până la finalul meciurilor.
8. Orice eveniment care ar putea apărea în timpul Mondialului trebuie discutat înainte.
9. Nu mă întreba ce este ofsaidul.
10. Dacă auzi că te strig, să fii pregătită să: îmi aduci ceva de băut, îmi aduci ceva de mâncare, aduci baterii pentru telecomandă.





