[:md]
Astăzi membrii ai Partidului Socialiștilor, activiștii din „Garda Tînără” dar și mai mulți locuitori ai capitalei continue protestele împotriva semnării Acordului de Asociere cu UE, organizare referendumului privind vectorul țării, în fața Guvernului RM, informează Actualități.md.
Protestatarii au scandat: „Nu represiunilor politice! Vrem Referendum! Cerem dreptate! Opriți semnarea Acordului!”
“Stimați colegi așa cum am promis anterior noi socialiștii continuăm protestele noastre pașnice împotriva semnării pe 27 iunie a Acordului de Asociere. Acel acord trebuia prezentat cetățenilor, dar la momentul parafării el nici nu a fost consultat nici cu deputatii nici cu cetatenii nici măcar nu a fost tradus în limba de stat, acest document secret a fost parafat ilegal conform Constituției, pentru că nimeni nu a luat act de acest document. Poporul în țara noastră este suveran și el urmează să decidă soarta țării. Anume cetățenii decid încotro merge țara spre vest sau spre est, unde mergem spre UE sau spre Uniunea Vamală, trebuie să facem un referendum și să consultăm opinia poporului și apoi să mai vedem ce să semnăm. Noi considerăm că acest acord va aduce prejudicii statului moldovenesc. Opriți semnarea acordului!”, a declarat secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea.
“Stimate” autorități citiți vă rog acest acord și spuneți oamenilor ce beneficii are el, dacă le are, noi vrem să știm ce o să ne aducă acest acord in plan economic social și celelate, deocamndata noi cunoaștem numai că acest acord duce la dezbinare socială și la distrugerea economiei țării”, a declarat secretaul adjunct al PSRM, Oleg Lipschii.
“Guvernul RM face tot posibilul ca să ne demonstreze că noi nu suntem cetățenii acestei țări deoarece conform Constituției RM, guvernanții înainte de a semna acest acord trebuie să se consulte cu poporul. Acest acord va duce la dezbinarea societății, uitațivă doar în ultimii cinci ani cîte reforme antisociale s-au făcut, pensiile sunt mici, prețurile au crescut, salariile nu ajung nici pentru strictul necesar. Oameni buni după ce se va semna acest acord va fi și mai rău. Guvernanții trebuie să asculte dorința poporului, ei trebuie să organizeze un referendum național privind vectorul exern al țării!”, a conchis avocatul PSRM, Victor Poleacov.
“Vrem să ne adresăm conducerii țării, vrem să vă întrebăm unde ne duceți?, tot ce este în țara noastră se va duce într-o direcție și mai rea, se vor închide școlile, spitalele. Uitațivă ce se întîmpla în Europa, cum mii de oameni protestează împotriva autorităților europene, credeți că acolo este ca în poveste?- nicidecum. Și acolo un număr mare de oameni sunt șomeri, prețurile sunt excesive și ei la fel nu sunt mulțumiți de condițiile lor. Noi nu vrem ca Moldova noastră să ajungă un stat dezbinat, cetățenii noștri singuri trebuie să decidă vectorul extern de dezvoltare a țării. Vrem Referendum!”, a exclamat membrul Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor, Nichita Țurcan.
Potrivit ultimelor sondaje peste 50% din populație spun că vor în Uniunea Vamală. Socialiștii sunt convinși ca pentru a avea o economie prosperă, pentru ca cetățenii să aibă de lucru, și multe altele care sunt necesare țării noastre, doar Uniunea Euroasiatică este salvarea pentru Republica Moldova.
Actualități.md menționează că urmează proteste în masă, socialiștii vor picheta cu mii de oameni semnarea Acordului cu UE, și vor mobiliza masele pentru susținerea aderării Moldovei spre Uniunea Vamală.




