[:md]

Chișinăuieni care au datorii la căldură nu-și pot perfecta pașapoarte. Așa au pățit peste 2500 de persoane cărora le-a fost aplicată această interdicție, relatează Actualități.md.

Potrivit administrației S.A. Termocom, executorii judecătorești pot aplica și alte sancțiuni celor care nu și-au achitat facturile pentru energia termică. Printre acestea poate fi: restricţionarea dreptului de ieșire din ţară, înstrăinarea mijloacelor de transport şi a bunurilor imobile aflate în proprietatea debitorilor etc, transmite agora.md.

Pe parcursul săptămânii trecute au fost încasate forţat datorii pentru energia termică consumată în sumă de 501 mii lei, fiind executate 69 de titluri executorii.

În acest context, S.A. „Termocom” (aflată în procedură de faliment) solicită proprietarilor de apartamente cu restanţe la plata consumului de energie termică să achite în termen restrîns sumele debitoare şi să evite aplicarea măsurilor forţate de încasare a datoriilor, precum şi cheltuielile suplimentare aferente.

Facturile pot fi achitate la filialele ÎS „Poşta Moldovei” şi a băncilor comerciale, precum şi în Centrul comercial al SA „Termocom” (str. T. Vladimirescu, 6), inclusiv cu termenul de achitare expirat.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ