[:md]

 

Judecătoria sectorului Centru al capitalei, nu a permis guvernanților să interzică protestele organizate de Partidul Socialiștilor din RM, informează Actualități.md.

Astăzi, 25 iunie instanța sectorului Centru al municipiului Chișinău, a examinat recursul Primăriei, reprezentată de primarul Dorin Chirtoacă și a poliției municipale care au cerut un ordin pentru a interzice  acțiunile de protest ale socialiștilor.

În decizia sa, instanța de judecată a admis dreptul Partidului Socialist din Republica Moldova pentru organizarea de pichete / proteste / demonstrații / marșuri în centrul Chișinăului, în perioada 25mai 2014-28 august 2014.

"Astăzi, instanța de judecată a admis dreptul socialiștilor la organizarea protestelor. În plus, instanța de judecată a declarat că Partidul Socialiștilor are tot dreptul de a protesta în scuarul Parlamentului Republicii Moldova. Astfel, acțiunile poliției din 19 iunie a acestui an, atunci cînd au interzis socialiștilor să picheteze lîngă Parlamentul Republicii Moldova, sunt ilegale"- a precizat avocatul PSRM, Maxim Lebidinski.

Actualități.md menționează că nu este prima încercare a autorităților de a interzice socialiștilor organizarea  protestelor. Anterior, la 19 iunie, după un miting în fața Guvernului, socialiștii au mers într-un marș către clădirea Parlamentului, calea lor însă a fost blocată de către ofițerii de poliție și cei de la SIS. La întrebarea deputatului Parlamentului RM Ion Ceban, de ce au blocat drumul, poliția a declarat că socialiștii nu au voie să se deplaseze mai departe – așa a fost  ordinul.

Mai mult de atît, ofițerii de poliție au îngrădit trecerea către clădirea Parlamentului cu o panglică roșie, după care era imposibil de trecut.

Actualități.md precizează că liderul PSRM Igor Dodon a afirmat în repetate rînduri că socialiștii nu au de gînd să se oprescă și vor continua lupta mai departe.

"Orice acțiune a Socialiștilor va avea loc ca și pînă acum — pașnic și conform legislației RM", — a declarat liderul de PSRM.

ПОДЕЛИТЬСЯ