[:md]
Peste 60 de meșteri populari, olari și ceramiști din R. Moldova și de peste hotare își vor da întâlnire la cea de-a patra ediție a târgului olarilor. Acesta se va desfășura tradițional la Hoginești, Călărași, și se va numi „La vatra olarului Vasile Gonciari”, relatează Actualități.md.
Oaspeții care vor veni la târg vor putea mânca gustos din bucătăria moldovenească, vor avea parte de muzică bună, dar și de o atmosferă frumoasă alături de cei dragi. De asemenea, aceștia vor putea să cumpere cele mai originale produse de artizanat chiar de la meșterii populari.
Târgul olarilor va avea în program ateliere de olărit, master-class-uri, un iarmaroc grandios al meşterilor olari şi populari, dar și evoluția ansambluri folclorice. De asemenea, organizatorii pregătesc o tombolă cu premii hand-made exclusive, create de Vasile Gonceari, meşterul-gazdă al festivalului.
Copiii sunt aşteptaţi cu drag la atelierele de olărit, unde sub îndrumarea maestrului Gonceari vor avea ocazia să modeleze cănuţe, farfurii, steluţe, obiecte cu diferite inscripţii personalizate, pe care le vor putea lua cu ei acasă. Târgul va începe duminică, 20 iulie, de dimineață, scrie ziarulnational.md.




