[:md]

 

Săptămîna aceasta, membri ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, activiștii din „Garda Tînără” și  mai mulți cetățeni de rînd au protestat, , în faţa Parlamentului „faţă de consecințele dezastruoase ale Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană” .

Protestatarii înarmați cu pancarte au scandat: „Vrem reluarea exporturilor spre Rusia!”, „Produsele agricole se strică!”, „Nu distrugeţi economia!”, „Anulaţi Acordul cu UE!” etc.

Potrivit liderului PSRM Igor Dodon, la doar cîteva săptămîni de la semnarea Acordului, se resimt deja consecințele negative ale acestuia.

„Guvernul a aprobat o lege ce interzice mass-media incomodă, avem primele probleme cu exporturile în Rusia etc. Noi am preîntîmpinat constant despre efectele negative. Acum nu mai cumpără nimeni mărfurile noastre. Am început să pierdem piaţa rusă, iar în Europa nimeni nu ne aşteaptă. Cerem ca Acordul să fie denunţat. Am promis că vom face referendum şi vom denunţa Acordul. Aşa va fi! Nu vă jucaţi cu focul – poporul nu va permite asta”, a precizat liderul socialiștilor.

Deputatul socialist Ion Ceban a declarat că exporturile în Rusia sînt pentru mulţi unica sursă de existenţă. „Guvernarea nu a ascultat nici de popor, nici de opoziţie. Cerem obligatoriu ca Acordul să fie anulat, oamenii să poată lucra normal, iar exporturile – reluate”.

 Precizăm că începînd cu 5 iulie, a intrat în vigoare decizia luată de către Serviciul federal de control veterinar şi fitosanitar de la Moscova (Rosselhoznadzor), conform căreia Rusia interzice importurile de carne procesată din Republica Moldova. Totodată pe 18 iulie current Federația Rusă  a anunțat că începînd cu ziua de 21 iulie, Rusia interzice oficial livrarea fructelor din Republica Moldova. Potrivit unui comunicat de ultimă oră al Rosselhoznadzor, acest fapt este determinat de “numărul mare de încălcări în procesul de livrare”.

De asemenea, serviciul citat a precizat că EMBARGOUL  va viza exportul de mere, pere, caise, vişine, cireşe, piersici, nectarine şi prune. În acelaşi timp, Rusia interzice şi transportarea fructelor sus-numite în bagajele personale ale persoanelor care vin din Republica Moldova.

În acest context președintele Partidului Socialiștilor l-a avertizat pe ministrul Economiei Adrian Candu, care nu a întreprins nicio măsură pentru a înbunătăți relațiile comercial-economice cu Rusia că “Oamenii vor arunca în voi cu roșii, mere, pere, și tot ceea ce nu se va putea exporta”. Asta deoarece  mai mult de 90% din fructele din Moldova sunt vîndute pe piața de Est, inclusiv în Rusia, iar embargoul va cauza milioane în pierderi. Pentru 80-90% dintre producătorii de fructe va fi foarte dificil să se mute în alte piețe. Ca urmare, este posibil să ne așteptăm scăderea prețurilor pentru fructe pe piața internă și la o criză puternică în economie.

Socialiştii au preîntîmpinat de nenumărate ori despre consecinţele negative care pot surveni în dezvoltarea economiei RM după semnarea Acordului cu UE.

De asemenea ei insistă pe denunţarea Acordului şi organizarea unui referendum naţional la tema vectorului de dezvoltare externă a ţării noastre. În același timp un expert american spune că în R.Moldova este necesară organizarea unui referendum pentru a alege între UE și Uniunea Vamală.

"Alegerea dintre Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu UE și Uniunea Eurasiatică ar trebui să fie luată sub forma unui referendum", — a declarat directorul adjunct al Institutului American din Ucraina James George Jatras, care a vorbit miercuri, 16 iulie, la masa rotundă "Acordul de asociere a Republicii Moldova cu UE și viitoarele alegeri parlamentare în Republica Moldova".

Potrivit acestuia, referendum este calea cea mai relevantă, dacă înțelegem cît de mare este "miza pentru economia Republicii Moldova, precum și unitatea și pacea în societatea moldovenească".

Jatras a reamintit că ideea unui referendum a fost exprimată de partidele de opoziție din Republica Moldova.

"În timp ce în present are loc procesul de ratificare a acordului, nu este nici un motiv să credem că aceasta (posibilitatea organizării unui referendum) este o temă închisă în Republica Moldova, în ciuda faptului că documentul a fost aprobat de către Parlament RM la 2 iulie ", a precizat acesta.

Totodată cunoscutul analist politic de la noi Bogdan Țîrdea aprecizat într-un material de-al său că semnarea Acordului cu UE în loc să tempereze dezmățul – l-a intensificat.

“Acordul de asociere a fost ratificat. Urletele și isteria care au însoțit acest eveniment s-au mai diminuat.

După 27 iunie 2014  a venit 28 iunie 2014. Cu aceeași sărăcie, corupție și dezmăț. Cu aceiași oligarhi. Cu aceleași scheme.

Apoi va veni 28 iunie 2015, apoi 28 iunie 2016, 28 iunie 2020, 28 iunie 2030… Și totul va rămîne  cum a fost -sărăcie, corupție și dezmăț. Păpușarul ca de obicei va fura,Chirtoacă ca de obicei se va victimiza, iar Leancă ca de obicei ne va raporta despre succese.

Se vede de la o poștă că miracolele nu s-au produs și nu se vor produce. Și nici nu ar fi corect să cerem schimbări radicale și pozitive chiar a doua zi. Dar suntem în drept să cerem schimbări de retorică, abordare, atitudine față de spațiul public și administrarea țării.

Credeți că ceva s-a schimbat spre bine după semnarea acordurilor?

Vă înșelați amarnic!

 Consolidarea toleranței interetnice

Am observat că imediat după ratificarea acordului, CPE a început să ”promoveze” toleranța europeană, armonia interetnică, principiile multiculturalismului.

Probă servește faptul că, chiar a doua zi după ratificarea acordului, CPE a interzis limba rusă în cinematografe.

A fost sistată emisia postului de televiziune rus Rossia 24. La 9 iulie aflăm din presă că Accent TV apropiat de gruparea mladocomunistă pierde procesul contra lui Ruslan Popa, fiind obligat să achite o sumă exorbitantă -136.000 lei pentru daune morale și chetuieli de judecată. Hotărîrea a  fost adoptată de faimoasa judecătorie Buiucani.  Accent TV l-a acuzat pe Popa de afiliere la Plahotniuc. Acum, această amendă poate ruina televiziunea.

Vedeți cît de subtil lucrează oligarhul?

Prin culoare circulă informația că CCA pregătește prin septembrie sistarea emisiei Jurnal TV. Operațiunea ar putea fi asistată moral și logistic de Asociația Presei Independente, condusă de P.Macovei. Distrugerea presei libere, ca de obicei,  se va produce în numele triumfului presei libere.

A fost adoptat în prima lectură Codul educației în care se regăsește ideea că școlile minorităților etnice vor fi finanțate după posibilități. Altfel spus, vor fi lichidate.

Deja la 3 iulie, chiar a doua zi după ratificarea Acordului, ambasadorul RM la NATO Mihai Gribincea a bucurat cetățenii, declarînd că NATO ar putea deschide, la solicitarea autorităţilor de la Chişinău, o reprezentanţă permanentă în Republica Moldova. Anunţul a fost făcut la sediul NATO de la Bruxelles.

Volens-nolens, acest demnitar a confirmat speculațiile despre intențiilealianțeiguvernamentalede integrare în acest bloc militar. În caz contrar, ambasadorul ar fi fost rechemat din funcție, sau cel puțin mustrat…

“Fortificarea democrației”

CPE a început să promoveze agresiv principiile democratice.

Aproape toți liderii opoziției s-au ales cu dosare penale: Usatîi -3, Formuzal -1, Garbuz -1. Următorul ar putea fi Dodon pe care Liliana Palihovici, chiar de la tribuna parlamentului, l-a numit „separatist”. Anterior , dosare au incasat Șelin, Corobceanu,(PSD) Poleanschi, Petrenco, (PCRM) și alții din gruparea mladocomunistă.

Logic se impune paralela cu anul 2005 cînd, concomitent cu semnarea planului UE-RM, mai toți liderii opoziției s-au trezit cu dosare penale, iar unii chiar în pușcărie. Mă refer la S.Urechean, N.Andronic, V.Pasat, E.Mușuc, A.Popov, etc.

În aceeași logică perversă se înscrie și proiectul de lege privind asigurarea securităţii statului şi contracararea activităţilor extremiste.

Conform proiectului, se instituie un mandat special de securitate pentru SIS, care va permite desfăşurarea măsurilor speciale de investigaţii, în afara unui proces penal. Mandatul special de securitate va putea fi eliberat pentru o perioadă de 60 de zile, cu posibilitatea de a fi prelungit pînă la 2 ani.

Deci, SIS-ul nu va mai avea nevoie de decizii judecătorești, dosare penale și  alte proceduri pentru a fila, urmări sau ancheta cetățenii. Acum aceștia pot cu ușurință deveni victima unor “investigații speciale”. La propunerea PLR se discută amendamentele privind răspunderea penală cu ani grei de pușcărie pentru separatism.  Este curios cine sunt, sau vor fi, declarați separatiști?

De altfel, SIS-ul i-a numit separatiști pe toți adepții vectorului euro-asiatic, adică, PSRM, PR, PatrioțiiMoldovei. Liliana Palihovici deja s-a expus la acest subiect, indicînd spre Dodon.  Procuratura Generală la fel s-a ”apreciat” la acest subiect, inițiind dosare lui Formuzal, Usatîi, Garbuz, Markel, etc.   Instituția lui Plahotniuc ”desenează” dosare dușmanilor săi, acuzîndu-i de separatism, și clasează dosarul membrilor  PD Cernev, Focșa, etc.

O mică nuanță: toți cei care l-au criticat pe oligarh, s-au ales cu dosare. Ați văzut vre-un ONG-ist din cei ce semnează declarații europene să se revolte?

Nici nu veți vedea.

Jos pălăria și pentru argumentarea dosarelor: tentativă de distrugere a integrității statului!!! Vedeți fraților, că păpușarul este patriot! Cine a spus că doar ticăloșii fac recurs la patriotism?

Oligarhii și “frica” de integrarea europeană

Zilnic aud analiști, jurnaliști, comentatori care repetă ca niște șamani teza potrivit cărei  integrarea europeană va reduce corupția, va duce la dispariția oligarhilor , care la sigur vor nimeri după gratii.

Probabil…Însă, în Ucraina în locul milionarului Ianucovici a venit miliardarul Poroșenco. În Georgia, milionarul Saacașvili a fost înlocuit de miliardarul Ivanișvili. Primul a semnat Acordul, al doilea și-a trimis subalternul să-l semneze.

Imediat după semnarea Acordului de asociere, Plahotniuc s-a mai pricopsit cu o televiziune-Realitatea TV.  Deci, în loc de 6  radiodifuzori, (Publika, Prime, Canal 3, 2 Plus, Muz TV, Prime FM), acesta va avea 7. Nu este exclus că la etapa în care vom obține statutul de candidat UE, în RM nu va mai rămîne nici oteleviziune liberă de păpușar.

Ghimpu și nepotul său Dorin Chirtoacă s-aupricopsit cu apartamente de lux gratuite de la primărie, chiar lîngă casa lui Voronin. Cîte 154 metru pătrați fiecare, la un preț de doar 185.000 euro.

În urma operațiunii cu rutierele, cele mai profitabile rute (109, 110, 155) și-au pierdut licența. Și asta spre bucuria lui Iurie Topală, consilier PL, proprietar la Ruta-Prim. Anume pentru el și alți consilieri liberali, primarul Chirtoacă elimină concurenții.

Implicat pînă la brîu în scheme de tot felul, Chirtoacă nu uită să apară la rampă și să mai arunce niște căldări cu zoi în PLDM. Chipurile, criza rutierelor a fost provocată de poliție, care a aplicat amenzi la stînga și la dreapta.

Una este clar: provocarea cu rutierele o planifică ca de obicei PLDM, dar profită ca de obicei Topală și consilierii PL!

Încă o dată, jos pălăria, domnule păpușar. Schema a fost gîndită bine. Și bani cîștigați și pe Filat îl trăsniți…

În fine – nimic nou sub soare.

“Curățarea” puterii

Semnarea Acordului a stimulat un proces activ de ”restructurare” a puterii și”curățare” de persoane corupte, de fini, nănași, cumetri. Mulți dintre ei au fost foarte dur și intransigent ”pedepsiți”.

Astfel, finul păpușarului a fost fugărit din funcția de vice-spicher, fiind retrogradat la funcția de prim-vice-premier, ministru al economiei, responsabil de tot blocul economic al țării. Aici el va fi ajutat de alți parteneri de business ai păpușarului: Filip, la MTI și Botnari , de la MinisterulTransporturilor.

Sergiu Sîrbu, acuzat de plagiat la elaborarea proiectelor de legi, a fost aspru ”pedepsit”, fiind numit  vice-spicher.

Valeriu Lazăr, acuzat de operațiunile BEM și Aeroport, cu prejudicii de milioane bugetului țării, a fost ”fugărit” din minister. Acum acesta devine un muritor de rînd, ocupînd funcția umilă de șef al Camerei de Licențiere. Cameră unde se învîrtesc anual sute de milioane de lei.

Totuși, cele mai mari ”purificări” se fac în justiție.

Aici, Procurorul Elena Neaga, cu averi fabuloase pe care le etalează public, sfidînd o țară întreagă, a fost ”pedepsită” într-un stil cu adevărat medieval și inuman. Procuratura i-a clasat dosarul. Din procuror adjunct al sectorului Buiucani din Capitală, Elena Neaga a devenit procuror la procuratura transporturi. O pedeapsă mai dură nici nu se putea de imaginat.

Nu mai zic de M.Poalelungi…  Chiar dacă a fost criticat pentru mai multe decizii dubioase adoptate de CSJ, acesta este și el ”pedepsit” prin păstrarea în funcție.

Petru Ursache, din cauza căruia Moldova apierdut două dosare la CEDO și care dețineun palat, estimat la un preț de 4 milioane lei, a fost promovat la funcția de vice-președinte CSJ!

Deci, semnarea Acordului, în loc să tempereze dezmățul – l-a intensificat, în loc să limiteze schemele – le-a exacerbat, în loc să asigure libertatea media -sunt utilizate toate mecanismele posibile pentru a distruge media independentă.

Adevărat, adevărat e scris: semnarea acordurilor, bucuria nebunilor!”, a concluzionat, Țîrdea.

Chiar dacă în ultima vreme autoritățile pro-europene efectuează diverse presiuni și intimidări la adresa reprezentanților socialiști de prin toate raioanele țării, socialiștii au declarat de numeroase ori că nu se opresc în fața presiunilor și persecuțiilor celor de la putere, și continue să pună în aplicare obiectivele politice și să meargă spre ținta lor, ascultînd care este voința poporului.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a lansat o serie de clipuri video în sprijinul ideii de aderarea la Uniunea Vamală:

Uniunea Vamală — garanția unui stat integru și puternic

Uniunea Vamală reprezintă garanția unui stat integru și puternic pentru Moldova. Astăzi Moldova se află în fața pericolului de a fi anexată de un alt stat, de a-și pierde suveranitatea. Totodată riscăm să pierdem pentru totdeauna Transnistria. Unele regiuni ale țării noastre se pronunță categoric împotriva integrării europene. Statul e pe cale să se dezmembreze și să dispară. Doar în cadrul Uniunii Vamale, ambele maluri ale Nistrului vor putea redeveni un stat integru și puternic.

Totodată Uniunea Vamală înseamnă protecție pentru migranți, este o piață imensă de desfacere pentru producătorii moldoveni, semnifică acces la resurse energetice ieftine și păstrarea valorilor spirituale.

Amintim că PSRM, a colectat deja peste un million de semături ale cetățenilor moldoveni care doresc integrarea țării în Uniunea Vamală.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ