[:md]
Surpriză pentru o vînzătoare de la Durleşti. După ce, recent, a fost implicată într-un scandal cu un cumpărător, femeia a fost vizitată de cîţiva inspectori fiscali şi poliţişti din capitală, relatează Actualități.md.
Oamenii legii i-au solicitat toate actele legate de activitatea magazinului. La rîndul său,vânzătoarea a declarat că magazinul e închis, în timp ce deservea un "client" care, de fapt, era un angajat al serviciul fiscal.
Scandând "magazinul nu funcţionează" de cîteva ori, vînzătoarea a sunat şi a chemat un echipaj de poliţie, chiar dacă unii reprezentanţi erau deja la faţa locului. Ea explica prin telefon că este bruscată şi agresată de zece poliţişti.
Persoana în cauză a primit o amendă de 500 de lei pentru nerespectare a cerinţelor poliţiei. Femeia a mai fost amendată cu 30 000 de lei şi i-a fost anulată autorizaţia de activitate a magazinului. Totodată oamenii legii au verificat alte două magazine.
Poliţia capitalei anunţă că percheziţiile au avut loc în temeiul mai multor plîngeri parvenite de la oameni, privind activitatea agentului economic ce manifestă un comportament neadecvat faţă de consumatori precum şi, nu eliberează bonuri de casă în urma vînzărilor, scrie publika.md.
Actualități.md amintește că zilele trecute aceeași vînzătoare a făcut un alt scandal de zile mari în clipa în care un polițist în civil a cumpărat o sticlă de apă și a cerut bonul de plată. Femeia a început să strige, să-l dea afară, să-l amenințe pe cumpărător că aruncă în el cu o sticlă de șampanie.




