[:md]
Astăzi 7 iunie, liderul Partidului Socialiștilor Igor Dodon, a menționat în cadrul unei conferințe de presă, că situația critică în agricultură trebuie discutată de urgență într-o ședință extraordinară a Parlamentului, și de asemenea trebuie luate măsuri rapide pentru rezolvarea acestor probleme din agricultură propunînd totodată un set de soluții, informează Actualități.md.
„Politica greșită dusă de actuala guvernare pe parcursul ultimilor ani, duce la o catastrofă pentru economia Moldovei și la o criză profundă în deosebi pentru agricultură. Guvernarea în loc să caute soluții, caută dușmani în interior și exterior. Suntem în situația cînd trebuie să decidem ce facem mai departe. Chem partidele politice să nu politizăm această problema”, menționează Igor Dodon.
Potrivit liderului PSRM, sistarea exporturilor de produse agricole în Federația Rusă a cauzat daune de milioane fermierilor moldoveni. Această situație extrem de dificilă se va agrava în următoarele luni. Dacă azi pierderile sunt de mii de tone, în două-trei luni se vor strica sute de mii de tone de fructe și legume. Agricultorii noștri nu sunt pregătiți să exporte producția în Europa, deoarece guvernarea nu a pregătit terenul și nu a oferit sprijinul necesar.
Încă un an în urmă socialiștii au atenționat guvernarea că semnarea Acordului de Asociere cu UE va avea consecințe negative în plan economic și social. Au presupus starea exporturilor și probemele care vor apărea în realizarea producției. Guvernarea însă a promovat politica sa rigidă și nici măcar nu a luat măsuri de anticipare a crizei în agricultură.
“Astăzi avem ce avem. Pierderi de sute de milioane de lei, îndatorarea fermierilor față de bănci, neîndeplinirea angajamentelor față de partenerii importatori din Rusia ș.a.m.d. În toamnă, toată această situație va răbufni. Sunt posibile falimentari în lanț, pierderea locurilor de muncă pentru mii de oameni, revolte sociale.
Guvernarea, se comportă isteric și contraproductiv.
Dar cheia rezolvarii acestei crize e simpla – denuntarea Acordului de Asociere cu UE. Nu putem permite unei hîrtii semnate în grabă să distrugă economia și agricultura țării.
Iată de ce, noi, socialiștii, cerem și vom insista asupra anulării acestui acord.
La modul concret, Partidul Socialiștilor propune urmatoarele 5 soluții:
1. Convocarea de urgență a unei ședințe extraordinare a Parlamentului, pentru examinarea stării critice din agricultură.
2. Aprobarea unui mecanism de compensare a pierderilor pentru agricultori. Alocarea subvențiilor din partea statului în mărime de 2-4 lei la kg de fructe care vor fi procesate la fabricile de prelucrare a producției.
3. Alocarea subvențiilor și mijloacelor financiare din contul reducerii cheltuielilor pentru intreținerea Parlamentului, Președinției și Guvernului, precum și din contul profiturilor Băncii Naționale.
4. Socialiștii sunt gata să ofere consultații producătorilor agricoli din toate raioanele țării, pentru a identifica împreună soluții de salvare a roadei.
5. Denunțarea Acordului de Asociere cu UE, pentru a nu permite agravarea situației pe termen lung, cu consecințe imprevizibile pentru stabilitatea economică și socială a țării.
Agricultura poate fi salvată, dacă va fi prețuită mai mult decît confortul politicienilor și decît acordul nenorocit semnat cu UE”, a precizat Dodon.
Socialiștii consideră că toate problemele agricultorilor la acest moment sunt cauzate anume de Acordul de Asociere cu UE.
“Mă adresez politicienilor care au asemnat acest acord, de ce ați creat asemenea nenorocire chiar în preajma strîngerii roadei, o să vă duceți în sate și oamenii o să arunce cu mere și roșii în voi!”, a subliniat Igor Dodon.
Actualități.md amintește că în ultimile zile producătorii agricoli și fermerii din toată țara au scos toată tehnica agricolă pe traseele Moldovei în semn de protest, iar astăzi intenționează să mărșăluiască într-o demonstrație in masă. Nemulțumirile acestora vin pe motiv că, din cauza acţiunilor guvernării, Rusia a impus un embargou la importul de produse agricole moldoveneşti, iar aceștia nu au unde exporta marfa, suferind pierderi de sute de mii de lei.