[:md]

 

Dezastru ecologic în lacul Ghidighici provocat, cel mai probabil, de o asociaţie de resort care, în lupta cu algele, a nimicit sute de peşti, notează Actualități.md.

Toate după ce responsabilii au deversat în ape peste 13 tone de soluţie chimică. Localnicii au observat cum, peste noapte, valurile limpezi au căpătat o nuanţă verde, compensată de un miros îngrozitor.

Până mai ieri, lacul de la Ghidighici era o destinaţia populară, inclusiv pentru mulţi locuitori ai capitalei. Astăzi, nici peştii nu-şi mai găsesc locul aici. Valurile au adus la mal sute de vertebrate acvatice în stare de putrefacţie, iar mirosul pe plaja arhiplină odată, este insuportabil.

Mai grav este că dezastrul ecologic a fost provocat de autoritatea care ar trebui să împiedice asemenea fenomene.

Asociaţia Pescarilor şi Vânătorilor a deversat în lac 13 tone de de var şi clor. Soluţie puţin spus Iiresponsabilă: chimicalele au fost injectate pentru a nimici algele apărute la suprafaţă odată cu scăderea nivelului apei. Nimeni nu s-a gândit însă şi la faună. Un alt factor, neconfirmat deocamdată, ar fi deşeurile din canalizarea oraşului Străşeni care au ajuns în râul Bâc, iar apoi în lacul Ghidighici. Autorităţile neagă însă acuzaţiile.

Specialiştii de la Ministerul Mediului investighează însă şi această variantă. Ecologiştii au prelevat mai multe probe de laborator şi vor anunţa rezultatele peste o săptămână, transmite allmoldova.com.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ