[:md]
Angajaţii din ramura agricolă au protestat ieri pe întreg teritoriul ţării. În cadrul unei conferinţe de presă, organizate la Chişinău, preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, Valeriu Cosarciuc, a declarat că acţiunile sunt întreprinse de către agricultori pentru a-şi apăra interesele în faţa statului, relatează Actualități.md.
Pe internet au apărut deja mai multe înregistrări video în care apar zeci de tractoare. Unele se deplasează spre Chişinău, altele vor protesta pe traseele naţionale de la nord spre sud.
Tehnica agricolă a fost scoasă la marginea traseelor naţionale, fără blocarea drumurilor şi s-a claxonat periodic de la ora 10.00 până la 12.00. La proteste au participat mii de agricultorii, iar unităţile agricole au fost concentrate în 33 de puncte care au cuprins întreaga republică.
“Cu ce cap s-au gîndit parlamentarii noștri cînd au semnat Acordul de Sociere cu Uniunea Europeană? Ei s-a ghîndit la buzunarele lor dar nu la noi. Fără referendum fără nimic au iscălit acest document fără să se gîndească la ce o să duca asta, ca noi ședem pe marginea drumului iar producția noastră se strică pe dealuri”, a declarat un agricultor iesit la protest.
“Făceți ce vreți între voi macar batețivă și omorîțivă, dar nu ne luați nouă piața de desfacere. Vrem să lucrăm ca pînă acum, nimeni ne-a ajutat, atunci macar nu ne încurcați!”, se arată indignat un alt protestatar de pe traseul de la Bălți.
Protestele sunt organizate de şase organizaţii neguvernamentale din ramura agricolă: Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova, Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, Federaţia Naţională a Agricultorilor „Agroinform”, Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe „Moldovafruct”, Asociaţia Producătorilor de Sfeclă de Zahăr, Asociaţia Exportatorilor şi Importatorilor Produselor Cerealiere.
Precizăm că de cîteva zile la nordul ţării se organizează proteste ale fermierilor, pe motiv că, din cauza acţiunilor guvernării, Rusia a impus un embargou la importul de produse agricole moldoveneşti.
Actualități.md menționează că acțiunile de protest a producătorilor agricoli vin în urma deciziei Federației Ruse care începînd din 14 iulie, a interzis importurile de conserve de fructe şi legume din Republica Moldova, precizînd că astfel își protejează economia ca urmare a semnării și ratificării de către R.Moldova a Acordului de Asociere cu UE.




