[:md]

 

Întreprinderea de Stat „Cricova” S.A. își scoate la vânzare mai multe active, între care și complexul de clădiri din Chișinău, strada Petricani 25, dar și echipamentul tehnologic din aceste clădiri. Prețul inițial al acestor active este de circa 24,5 milioane de lei, notează Actualități.md.

Potrivit unui anunț publicat în Monitorul Oficial, aceste active nu mai sunt utilizate în cadrul activității companiei. 

Licitația publică este programată pentru 25 august. În cadrul acesteia se propun spre vânzare două loturi de active. Primul lot include un complex de clădiri, situat pe strada Petricami 25 din Chișinău. Prețul inițial este de 21,4 milioane de lei. Cel de-al doilea lot cuprinde mijloace fixe neutilizate în procesul tehnologic, circa 183 de unități, iar prețul inițial al acestora este de 3 milioane de lei.

Cricova este cel mai mare producător pentru piaţa internă,în special datorită vinurilor sale spumante. Datele Ministerului Economiei arată că întreprinderea a avut vânzări anul trecut de 207 milioane de lei, profit net de 4,3 milioane de lei, iar rentabilitatea financiară de 1,59%.

Moldova are trei companii vinicole de stat. Cum sunt remunerați directorii

Totodată, întreprinderea a înregistrat datorii de 31,7 milioane de lei, fiind în topul listei înterprinderilor de stat cu cele mai mari datorii. Guvernul afirmă că rezultatele financiare ale vinăriei pentru anul trecut sunt modeste, iar Ministerul Finanțelor a inclus-o recent în lista întreprinderile care vor fi scutite de plata dividendelor pentru 2013, scrie agora.md.

ПОДЕЛИТЬСЯ