[:md]
O clădire care face parte din patrimoniul istoric al capitalei a fost demolată ieri, 27 august, pe jumătate, chiar dacă acest lucru este ilegal, notează Actualități.md.
Vecinii spun ca firma care execută lucrările a ales special o zi de odihnă. Agenția pentru inspecția monumentelor a anunțat că va sesiza procuratura în legătură cu acest caz.
Cladirea de pe strada Petru Rareș din capitală urmează să dispară, deoarece o firma de construcție, care înalță în apropiere un bloc cu 9 etaje vrea să facă aici o curte. Femeia din imagini sustine că a cumpărat clădirea înca în 2002, însă în 2006 firma de construcție i-a luat ilegal terenul printr-o decizie de judecată. Ieri, muncitorii au venit să o demoleze.
La insistențele vecinilor, muncitorii au oprit lucrările, însa clădirea a fost deja distrusă în proporție de 50 la sută. Asta chiar dacă este inclusă în registrul monumentelor de arhitectură, fapt ce nu permite demolarea. Șeful Agenției de Inspectare a monumentelor spune ca acest caz va fi transmis procuraturii.
Ion Ștefăniță, director Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor: “Domnii au o decizie ilegală, ei au nevoie să ia permisiune de la agenția naostră. Urmează sa fie sesizați procurorii”.
Administratorii firmei care se ocupă de demolare spun ca au toate actele în regulă. Ei afirmă că au început lucrările într-o zi de odihnă pentru că nu au avut timp în altă zi.
Deocamdată nu se știe cînd firma va relua demolarea construcției. Femeia care a deținut cîndva imobilul spune că așteaptă decizia Curții Europene a Drepturilor omului, unde s-a plîns că instanțele moldovenești au lipsit-o ilegal de terenul de sub clădire, scrie protv.md.




