[:md]
O bătrână din satul Săiţi, raionul Căuşeni, nu poate în baza paşaportului sovietic să-şi perfecteze buletinul de identitate. Motivul: femeia de 74 de ani apare în arhiva Serviciului de Stare Civilă ca fiind decedată încă din anul 1940, relatează Actualități.md.
Cazul a ieşit la iveală în urmă cu mai bine de un an când femeia a vrut să-şi schimbe paşaportul sovietic şi să-şi perfecteze buletinul de indentitate. Bătrâna spune că a fost atenţionată că nu va mai primi pensie dacă nu-şi schimbă actele. Aşa că una dintre fiicele ei a mers la Starea Civilă din Căuşeni să solicite un duplicat în română al certificatului de naştere, dar a când a fost eliberat documentul, a rămas şocată.
Fiica bătrânei spune că a cerut ajutorul unui avocat şi a apelat şi la instanţa de judecată, dar tot nu poate da de capătul acestei probleme. Spune că tot timpul este plimbată de la o instituţie la alta.
Avocatul pensionarei spune că de vină pentru această problemă sunt cei de la Serviciul de Stare Civilă. Reprezentantul de la Serviciul Stării Civile Căuşeni a refuzat să de-a detalii în acest caz.
Directorul adjunct al Serviciului de Stare Civilă din Chişinău, Alexandra Bacioi, spune că s-au mai întâmplat astfel de cazuri. Funcţionarul a declarat că îi va putea oferi un răspuns femeii din Căuşeni după ce se va informa despre acest caz, transmite jurnal.md.




