[:md]

 

Guvernul Moldovei a decis să deschidă în Rusia mai puţine secţii de votare decât s-a presupus, relatează Actualități.md.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, decizia a fost luată la şedinţa de luni a Guvernului.

Conform deciziei, peste hotare vor fi deschise 95 secţii de votare pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Proiectul propus de CEC prevedea deschiderea a 105 secţii, inclusiv 15 în Rusia. Guvernul a decis să reducă 10 secţii, care urmau a fi deschise în alte oraşe din FR, lăsând doar cinci – trei la Moscova şi două la Sankt Petersburg. Cabinetul de miniştri a motivat decizia prin faptul că anume în aceste oraşe din Rusia munceşte marea parte a cetăţenilor Moldovei.

Decizia Guvernului a fost luată după ce ministrul Afacerilor Externe al FR, Serghei Lavrov, luni, a acuzat autorităţile moldoveneşti de faptul că „creează obstacole pentru participarea la alegeri a cetăţenilor Moldovei ce muncesc în FR”.

Conform deciziei luate, 25 secţii de votare vor fi deschise în Italia, 11 – în România, 6 – în SUA, câte 5 în Rusia şi Portugalia, câte 4 în Franţa şi Spania, câte 3 în Marea Britanie şi Canada. Câte 1-2 în fiecare ţară în care existe reprezentanţe diplomatice ale Moldovei. Secţiile de votare vor fi organizate în sediile misiunilor diplomatice şi consulare, precum şi în alte locaţii cu acordul autorităţilor competente ale ţării respective.

Decizia luată este una fără precedent în privinţa secţiilor deschise peste hotarele ţării. La alegerile parlamentare din 2010 au fost deschise 65 de secţii de votare în alte ţări. Atunci la alegeri au participat puţin peste 72 mii de cetăţeni ai Moldovei, iar în anul precedent – 35 mii. Conform datelor neoficiale peste hotarele Moldovei muncesc de la 500 mii la 1 mil. de cetăţeni, mai mult de o jumătate – în Rusia.

Cu toate acestea, este neînțeles faptul că în Italia unde (sunt circa 95000 de moldoveni), a fost deschis un număr mai mare de secții de votare decît în Rusia unde muncesc aproximativ  700.000 de moldoveni. 

Astfel, la o secție de votare deschisă în Rusia, revine aproximativ 46.000 de alegători din Republica Moldova, în timp ce în Italia la un punct de vot, revine 3.800 de oameni.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ