[:md]

 
 
Pe drumurile publice din R. Moldova vor apărea zece indicatoare rutiere noi care vor avea menirea să informeze despre amplasarea unor obiective turistice, relatează Actualități.md.
 
Indicatoarele vor fi de culoare maro și vor ghida călătorii spre biserici, muzee, peșteri, stațiuni balneoclimaterice, vinării, crame vitivinicole, grădini zoologice, ateliere de meșteșugărit, hipodromuri sau parcările pentru amplasarea rulotelor.
 
În proiectul de hotărâre, adoptat astăzi de Guvern, se spune că indicatoarele respective „vor spori și promova obiectivele turistice ale R. Moldova, vor facilita accesul vizitatorilor la produsul turistic, vor dinamiza activitatea turistică și vor contribui la dezvoltarea turismului intern și receptor”.
 
 
În cazul bisericilor și muzeelor, indicatoarele vor fi amplasate doar pentru a ghida turiștii spre clădirile incluse în Registrul monumentelor de stat, iar vinăriile și cramele vinicole care vor fi semnalizate prin indicatoare trebuie să se regăsească în rutele turistice aprobate de Agenția Turismului, transmite Ziarul National.
 
 
Agenția Turismului a propus anterior includerea a 23 de indicatoare turistice noi, dar a renunțat la inițiativă după consultarea cu reprezentanții ministerelor.

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ