[:md]
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova consideră că Moldova este un stat independent care nu trebuie să se închine și să stea în genunchi în fața nimănui, nici în Est nici în Vest. Noi suntem stat suveran independent și trebuie să apărăm tot timpul interesele naționale. Însă din punct de vedere economic RM are de cîștigat mai mult fiind alături de Rusia. Despre aceasta a anunțat liderul Partidului Socialiștilor din RM, Igor Dodon în cadrul unei conferințe de presă privind rezultatele vizitei la Moscova, relatează Actualități.md.
“Împreună cu Rusia noi avem cîteva subiecte extrem de importante care trebuie să le rezolvăm:
Primul — este exporturile de mărfuri.
Doi – migranții noștri care activează în Federația Rusă.
Trei – gazelle naturale livrate către R.Moldova, prețul, contractele, datoriile istorice. Sunt și alte subiecte însă cele mai importante pe ordinea de zi sunt aceste trei” a precizat liderul PSRM.
Igor Dodon a menționat faptul că pe parcursul ultimelor luni conducătorii Partidului Socialiștilor din RM au avut mai multe întrevederi cu diferite persoane, funcționari, înalți demnitari din Federația Rusă. La toate aceste întrevederi inclusiv și la cea care a avut loc ieri, socialiștii au abordat anume aceste trei subiecte de bază.
“Cunoașteți că unu dintre aceste subiecte deja a fost soluționat cel puțin parțial. După întrevederea din 4 noiembrie cu președintele FR, Vladimir Putin a fost hotărîtă parțial problema migranților, și ei acuma pot să revină acasă pînă pe 30 noiembrie pentru ca întorcîndu-se la muncă în F.Rusă să-și înceapă activitatea de la zero!
Vreau să vă spun că acest lucru se întîmplă, mii și zeci de mii de moldoveni deja revin acasă, și revin masiv. Ieri în cadrul întrevederilor mele la Moscova, au fost mai multe întîlniri și oficiale și neoficiale, însă de bază a fost o întrevedere oficială cu domnul Rogozin, care este co-președinte al comisiei mixte interguvernamentale moldo-ruse și vicepremierul F.Ruse” declară Dodon.
Totodată în cadrul întevederilor PSRM a abordat mai multe subiecte, însă subiectul de bază pus în discuție a fost situația din Republica Moldova ceea ce ține de exporturile produselor agro-alimentare din RM.
“Exporturile pot și vor fi reluate către FR, după alegerile parlamentare care vor avea loc la 30 noiembrie. Și acest lucru depinde direct de decizia guvernării care va fi după data de 30 noiembrie. Trebuie să înțelegem cu toții că atîta timp cît acordurile care au fost semnate cu UE, nu vor fi stopate și anulate, șansele de a reveni cu mărfurile moldovenești pe piața rusă sunt destul de mici. Vin cu acest mesaj foarte clar către cetățenii RM, către fermieri:
Dacă doriți să revenim pe piața rusă și acest lucru este posibil, și pe noi ne așteaptă și sunt și consumatori, și prețuri foarte convenabile, merele moldovenești la nord și în centru se vînd cu 50 de bani la suc, iar în Moscova sunt doi dolari și ceva. Noi am fi putut obține venituri extraordinare dacă nu ne grăbeam să semnăm acordurile de Asociere și liber schimb cu UE”.
Liderul PSRM a menționat că după alegerile parlamentare PSRM va insista pe anularea acordurilor de asociere și comerț liber cu Uniunea Europeană, și vor restabili exporturile spre Federația Rusă. Dodon adaugă că Rusia a interzis exporturile pe piața FR anume din cauza acestor acorduri.
“A fost abordat și subiectul privind livrarea gazelor naturale, personal i-am mulțumit părții ruse că au acceptat prelungirea contractului semnat încă de doamna Greaceanîi în 2006, potrivit căruia conform conjuncturii noi – scăderea prețului la petrol, a scăzut și prețul la import în RM. Am constatat cu regret că scăderea prețului la import nu va fi simțită de consumatorii finali, pentru că autoritățile în scopuri speculative au depreciate moneda națională. Am convenit că odată cu orientarea RM spre integrarea în Uniunea Vamală prețul la gaze ar putea fi redus la import ceea ce va fi simțit de consumatorii finali.
Separat am abordat subiecte ceea ce țin de colaborarea în alte domenii.
De exemplu am solicitat să fie majorat numărul burselor pentru studenții moldoveni în instituțiile superioare de învățămînt a F.Ruse. Cred că studenții moldoveni, copii noștri trebuie să aibă posibilitatea să aleagă să poată merge și în Rusia la studii, și cred că acest lucru va fi posibil în volum mai mare decît este acum”, a spus Dodon.
Liderul PSRM și-a exprimat speranța că în timpul apropiat se vor rezolva problemele și relațiile bilaterale în interesul Moldovei cu F.Rusă