[:md]

 

Acest lucru este precizat pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, relatează Actualități.md.

În cadrul întrevederii, la care au participat Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Andre Neguța, a avut loc o discuție aprofundată cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie care s-au petrecut în Republica Moldova și anumite aspecte actuale dintre relațiile moldo-ruse, se menționează în comunicatul de presă al agenției.

Amintim că ieri liderii PSRM s-au întâlnit cu conducerea Serviciului Federal de Migrație. În cadrul întrevederii, s-a constatat că, în luna noiembrie a anului curent circa 4000 de cetățeni ai Republicii Moldova, care au încălcat anterior regulile de ședere în Rusia, s-au folosit de dreptul de a reveni în Moldova fără restricții suplimentare cu privire la reîntoarcerea în Federația Rusă. Cele două părți au discutat, de asemenea, problemele existente și au decis să continue să conlucreze împreună în viitor.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ