[:md]

 

Duma de Stat a Federației Ruse a ratificat acordul de aderare a Armeniei la Uniunea Economică Eurasiatică . Această decizie a fost adoptată în unanimitate de către parlamentari, relatează Actualități.md.

Acordul a fost semnat la o reuniune a Consiliului Economic Eurasiatic Suprem de la Minsk pe 10 octombrie de către președinții Rusiei, Belarusului, Kazahstanului și Armeniei. Acesta este documentul de bază care definește acordul dintre Rusia, Belarus și Kazahstan, în condițiile aderării Armeniei la Uniunea Euroasiatică și are ca obiectiv asigurarea unui cadru juridic comun pentru funcționarea uniunii.

Potrivit acordului, Armenia a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Euroasiatice de la intrarea sa în vigoare, adică după toate procedurile de ratificare, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2015.

După cum a declarat la tribună președintele Dumei de Stat a Comisiei pentru Afaceri CSI, integrării eurasiatice și relațiilor cu compatrioții Leonid Sluțchii, aderarea Armeniei la Uniunea Eurasiatică – “este încă o piatră la temelia Uniunii Euroasiatice". "Armenia a demonstrat cel mai mult voința de a merge pe calea eurasiatică de dezvoltare. Aceasta este o decizie istorică în ceea ce privește formarea întregii arhitecturi a Uniunii Euroasiatice", a subliniat el.

Până la sfârșitul lui decembrie întrebarea privind  ratificărea acestui acord trebuie să fie examinată din parlamentele Belarus și Kazahstan.

Actualități.md amintește că Rusia, Belarus și Kazahstan, au semnat la 29 mai 2014, la Astana, acordul privind Uniunea Economică Eurasiatică, care intră în vigoare de la 1 ianuarie anul viitor. În septembrie 2013 Armenia a anunțat intenția de a adera la Uniunea Vamală și de a participa la formarea Uniunii Economice Euroasiatice.

ПОДЕЛИТЬСЯ